Minaur a făcut senzație la Skopje! A obținut primul succes în deplasare în Liga Campionilor și a devenit o candidată serioasă pentru un loc în play-off
Minaur Baia Mare a obținut, duminică seara, o victorie de senzație în grupa D a Ligii Campionilor, după ce s-a impus cu 23-21 pe terenul echipei Metalurg Skopje. Formația maramureșeană a obținut prima victorie în deplasare în acaestă competiție și a intrat serios în cărțile pentru locul 1, având în vedere că liderul Skjern a pierdut pe teren propriu cu 29-25 în fața elvețeinilor de la Kadetten. În acest moment, în Grupa D, Skjern, Moror Zaporojie și Minaur au câte 8 puncte și probabil se vor lupta pentru cele două locuri care duc în play-off.
La a treia deplasare din acest sezon în Liga Campionilor, Minaur Baia Mare nu a mai dat greș. La Skjern, campionii României au părut destul de emotivi la debutul în competiție și s-au trezit prea târziu, iar la Elverum au scăpat printre degete victoria, fiind egalați cu 3 secunde înainte de final, după ce au condus la 7 goluri. Minaur a fost foarte aproape să repete la Skopje povestea din Norvegia, dar de această dată nu a mai ratat ocazia ivită și a gestional magistral finalul.
În prima repriză, reprezentanta României a reușit să se desprindă la 6 goluri (scor 12-6, min. 26), având o apărare care a funcționat perfect și două extreme, Ivancsik și Bera, care au fost foarte rapide și au fructificat la maximum contraatacurile, dar și ocaziile pe care le-au avut din pozițional (7 situații). Macedonienii s-au trezit spre finalul primei reprize și au mai redus din diferență 9-12 (min. 29). Ostroushko a închis tabela la pauză la 13-9, o diferență confortabilă, dar în concordanță cu ce s-a jucat în teren.
După pauză, eficiența Minaurului a scăzut vizibil, având în față un portar formidabil, Dupjacanec. Și pe fondul unor momente de inferioritate numerică, Metalurg Skopje a aprins partida după ce s-a apropiat la 17-15 (min. 43). Gazdele au început să prindă aripi, dar Peter Tatai a ținut să le „taie” prin câteva intervenții providențiale, chiar și în situații de unu la unu. Orice a încercat însă Baia Mare în atac, apărarea lui Metalurg nu a mai putut fi bătută, iar de la 18-16 (min. 44) scorul a devenit 20-21 (min. 55)!
Pentru câteva clipe, momentul „Elverum” a început să fie „fluturat” din nou prin mintea tuturor. Aflitulin și Sadoveac au avut însă două sclipiri în atac și au întors rezultatul (22-21), Peter Tatai a reușit o nouă minune între buturi, iar Minaur a scăpat în învingătoare după ce Vilovski a închis tabela la 23-21.
Campioana României a obținut o victorie magnifică, un succes care ar putea reprezenta și un moment de cotitură pentru echipă în acest sezon, după câteva luni destul de dificile.
- Metalurg Skopje – Minaur Baia Mare 21-23 (9-13)
- Dupjacanec, Vukovic – portari; Petrov, Mrakovcic 2, Madzovski 1, Bozovic 6, Kosteski 2, Matic 3, Buvinic, Kuzmanovski, Kukoski 1, Krstevski, Talevski 2, Velkovski, Peshevski 2, Palevski 2. Antrenor: Lino Cervar
- Tatai, Pop – Aflitulin 1, Popescu 3, Ramba, Ivancsik 4, Sadoveac 4, Karacic 2, Vilovski 1, Ostroushko 4, Bera 4, Bușecan, Fotache, Marta, Sabou, Cristescu. Antrenor: Petru Pop
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?