Minaur nu mai merge în baraj! În schimb, HC Vaslui este adusă din vacanță. Sandu Iacob cere demisii în masă la FRH: „S-ar putea să mă coste cariera!”. Cum funcționează lucrurile la vârf? „Dai un vot, capeți două!”
Federația Română de Handbal nu a fost în stare să comunice / să publice un regulament de desfășurare al Ligii Naționale de handbal masculin – în cazul de față al play-out-ului – iar sezonul s-a încheiat cu un adevărat haos!
Comisia de Competiții a FRH a decis marți, în urma unei ședințe, ca Minaur Baia Mare să rămână în Liga Națională, iar HC Vaslui să meargă la turneul de baraj. Inițial, FRH anunțase luni o situație total inversă, cu Minaur la turneul de baraj și HC Vaslui liberă să plece în vacanță.
- Cele două formații au terminat cu același număr de puncte la sfârșitul sezonului
Tot acest caz s-a complicat inutil pentru că FRH nu a anunțat destul de clar, de la bun început, ce se întâmplă în cazul unei egalități de puncte la sfârșitul sezonului, dacă vor conta doar meciurile directe din play-out sau și cele din sezonul regular. Astfel, sâmbătă când s-a terminat campionatul, nu se știa echipa care a scăpat de emoțiile retrogradării și echipa care va merge la turneul de baraj! Luni, FRH a anunțat turneul de baraj cu Minaur Baia Mare, ceea ce înseamnă că a luat în considerare doar meciurile directe din turneul play-out! Marți, Comisia de Competiții a schimbat decizia, după ce a luat în considerare și meciurile din sezonul regular. HC Vaslui este acum echipa care va juca în 27-30 mai în turneul de baraj de la Brașov.
Sandu Iacob, antrenorul HC Vaslui, a rămas stupefiat când a aflat că echipa sa trebuie să se prezinte peste 3 zile la un turneu de baraj pentru a-și menține locul în Liga Națională! „Jucătorii sunt deja în vacanță, cei care sunt la final de contract au și plecat din oraș. Am și sărbătorit deja menținerea în prima ligă, bazându-ne inclusiv pe ce ne-a comunicat Mihail Bocan, secretarul general al FRH, înaintea partidei cu Minaur din penultima etapă a sezonului. Am fost interesați de modul de departajare în caz de egalitate, am vrut să fim siguri”, au fost primele reacții ale lui Sandu Iacob.
Fostul mare handbalist al României a lăsat să se înțeleagă faptul că la cel mai înalt nivel s-a acționat pe grupuri de interese: „E posibil ca de-a lungul timpului să se fi format anumite conexiuni. Acest subiect s-a discutat cu circuit închis cu o zi mai devreme să primim un răspus. S-ar putea să mă coste cariera pentru ce spun, dar mă motivează genul de acțiune a lui Tolontan cu HexiPharma, cea a polițistului Godină, etc„, a declarat antrenorul echipei HC Vaslui. Cele afirmate de Sandu Iacob sunt susținute de anumite informații pe care ProSport a reușit săle obțină.
ProSport a intrat în posesia unor conversații care s-au purtat, cu circuit închis, la cel mai înalt nivel. Primul pasaj este cel al secretarului general, Mihail Bocan, care s-a adresat membrilor Consiliului de Administrație:
„Cer scuze pentru intarzierea cu care ma bag in seama, incercand sa raspund si eu in scris ( desi n-am fost invitat !) intrebarii din cadrul concursului „Cine stie … cand va avea nevoie”), probabil dotat cu marele premiu „Dai un vot, capeti doua „. In primul rand sa explic de ce „in scris”. Pentru ca inainte cu cateva zile de lansarea intrebarii pe mail, am fost sunat de catre dl. Kotecz si dl.Bala, care s-au aratat interesati de modul in care se face departajarea echipelor aflate la egalitate de puncte. Le-am raspuns ca se face cf. criteriilor din ROAH. Liga Nationala Dupa parcurgerea sezonului regulat ( tur si retur) echipele au fost impartite in doua grupe valorice, Play Off locurile 1-8, respectiv Play Out, locurile 9-14. Fiecare echipa si-a ocupat pozitia ( locul) in grupa respectiva : in Play Off conform punctelor acumulate in sezonul regulat, in Play Out conform punctelor acumulate in jocurile dintre ele in sezonul regulat. Dupa aceasta impartire, avand ca baza punctele din sezonul regulat, rezultatele acestui sezon NU MAI INTRA IN CALCULUL FINAL. a- Daca tinem cont de ele in Play Out, inseamna ca echipele vor beneficia de doua ori de punctele ( rezultatele ) obtinute in sezonul regulat: o data la „zestrea” cu care a intrat in competitie si a doua oara la deparajare ; b- De ce n-am tine cont de punctele ( rezultatele) obtinute in sezonul regulat si la Play Off ? Atunci poate n-ar mai fi nevoie de jocul trei, pentru ca in caz de egalitate la puncte in Play Off, ar trebui sa le adaugam si punctele din tur si retur. In Regulamentul de desfasurare se spune ca la Play Off se joaca dupa sistemul „doua victorii din trei jocuri” : tinem cont ca s-au mai jucat doua meciuri in sistemul regulat si, daca e cazul, dupa primul joc din aceasta faza facem deja departajarea castigatoarei. In acelasi regulament se prevede ca la Play Out echipele „intra cu punctele acumulate in jocurile directe” , o singura data, nu de doua ori. Fara a avea pretentia ca m-am facut inteles sau ca voi castiga premiul pus in joc ( nu ma intereseaza !), vreau doar sa va reamintesc ca exista o comisie specializata careia i-ati dat girul sa raspunda la astfel de intrebari. Pentru nemultumiti exista cai de atac , precum stiti”
Al doilea răspuns îi aparține lui Daniel Kotecz, membru în CA și director sportiv la clubul băimărean
„Buna ziua, Ii multumesc dlui Bocan pt explicatii insa se pare ca multi dintre membrii CA (majoritatea) au o alta parere, respectiv o alta interpretare a regulamentului. Chiar si unii membrii ai Comisiei amintite. Mentionez ca nu s-a facut nici un schimb de voturi (s-ar putea ca unii membrii ai CA sa se simta chiar jigniti de astfel de replici), am dorit doar sa aflu parerea colegilor din CA. Respect pozitia fiecarui membru, consider ca ne putem exprima o opinie decenta legata de un subiect si nu cred ca am jignit pe cineva cu intrebarea pe care am formulat-o. Dl Bocan a afirmat ca „punctele acumulate in sezonul regulat nu mai intra in calculul final”. Din contra, in clasamentul final la play out apar toate cele 4 rezultate directe ale fiecarei echipe. Daca clasamentul e intocmit cu cite 20 de meciuri pt fiecare echipa, respectiv 4 jocuri cu fiecare adversar, de ce se tine cont la departajare in caz de egalitate de puncte numai de 2 meciuri? Din punctul meu de vedere e absurd ! Dar poate sunt eu naiv ( si toti ceilalti care am interpretat regulamentul ALTFEL …) pt ca n-am priceput cum bate vintul in Play out. Respect atit opinia dlui Bocan cit si a celorlalti membri ai CA, insa e pacat ca ajungem sa interpretam un regulament, care trebuia sa fie clar, acum la final de sezon”
De remarcat faptul că membrii Consiliul de Administrație al FRH au dezbătut prin corespondență acest subiect. Doar 3 membri au fost de partea lui Mihai Bocan, cel care a întocmit regulamentul. Ceilalți 8 l-au interpretat diferit. „Dai un vot, capeți două…”?
Sandu Iacob a mărturisit că a discutat și cu președintele FRH, Alexandru Dedu, după ce Comisia de Competiții a omologat clasamentul final cu HC Vaslui la turneul de baraj: „Ne-a spus că trebuie să urmăm căile regulamentare, dar nu știm dacă regulamentele stabilite mai sunt valabile”. Acum, fostul mare internațional este cât se poate de categoric: „Lucrurile acestea sunt urmate în mod normal de demisii de la președinte până la toți membrii Comisiilor. Este clar un sistem care nu funcționează. Se merge doar prin puterea convingerii!”.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?