Mingote, între două iubiri

Prima manșă a turului secund din Cupa EHF, de la Târgu Jiu,
dintre Energia și FC Porto (azi, ora 18:00), va fi vizionată de la
fața locului și de Pedro Mingote, goalkeeperul echipei de fotbal
Pandurii.
Portugezul din poarta echipei de fotbal Pandurii, Pedro Mingote,
este născut la Porto. Acolo s-a format ca jucător de fotbal și tot
acolo a debutat în fotbalul mare, evoluând pentru clubul care are
și o echipă de handbal – de 15 ori campioană națională.

FC Porto va fi azi adversarul echipei lui Vasile Stângă, iar
Mingote, evoluând acum la Pandurii, va merge la meci pentru a face
galerie… ambelor echipe. „Nu am o echipă favorită, dar cine e mai
bun să câștige. Am jucat la FC Porto la juniori, am câștigat acolo
un titlu de campion al Portugaliei cu echipa Under 19, sunt legat
de acel club sentimental, dar acum joc la Pandurii”, spune Mingote,
un tip care de multe ori, datorită paradelor sale, e asemănat cu un
portar de handbal. „Fiind un portar de reflex, poate m-aș fi
descurcat destul de bine și ca portar la handbal. Îmi place când
jucăm în sală, iarna”, conchide Mingote

Publicat: 02 10. 2010, 08:54
Actualizat: 02 10. 2010, 08:59