Minunea de la Podgorica! CSM București a obținut un punct imens în fieful campioanei Europei! Rezultatul, decisiv pentru calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor

  • CSM București a obținut un rezultat extraordinar pe terenul echipei Buducnost Podgorica, scor 23-23, într-un meci din etapa a 4-a a Grupei D a Ligii Campionilor. Punctul obținut de campioana României ar putea fi echivalent cu o calificare cel puțin în sferturile de finală ale competiției.

În urmă cu o săptămână, campioana Europei se impunea destul de clar în partida de la București, scor 28-22, în care Cristina Neagu a fost cea mai bună jucătoare. După prestația celor două formații de acum câteva zile, dar și după parcursul fantastic al lui Buducnost începând din toamna anului 2014 (19 meciuri consecutive fără înfrângere), foarte puțini au crezut într-o minune a echipei CSM la Podgorica. În plus, campioana României a avut mari probleme să ajungă în capitala Muntenegrului din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Sâmbătă dimineața nu s-a putut zbura, astfel că trupa bucureșteană s-a „adunat” pentru acest meci cu câteva ore înainte de start. Și totuși, trupa lui Kim Rasmussen a avut o evoluție fantastică și a răsturnat toate pronosticurile, chiar și cu un arbitraj uneori scandalos.

În partida tur, jucătoarele de la CSM București au fost eclipsate de Neagu și Bulatovic, cu toate că și în rândurile reprezentantei României se găsesc la această oră multe handbaliste care au prins echipele ideale la turneele finale. Dacă în urmă cu o săptămână s-a resimțit și o oarecare stare emotivă, acum formația bucureșteană a jucat fără complexe. Kim Rasmussen și-a făcut în cursul săptămânii foarte bine temele și a pregătit o apărare în fața căreia Cristina Neagu nu a mai dat randamentul de săptămâna trecută. De asemenea, Dragana Cvijic a fost anihilată, iar pivotul de la Buducnost nu s-a simțit în largul lui.

CSM București a fost echipa care a dictat ritmul și care și-a pus adversara sub presiune. Prima repriză i-a aparținut ultimului MVP al Campionatului European, Isabelle Gullden, care a arătat încă o dată măsura valorii sale. Suedeza a reușit să marcheze aproape jumătate din golurile echipei, dar să o pună în valoare și pe Da Silva în extrema stângă. Susținută și de Aurelia Brădeanu în linia de 9 metri, Gullden a condus CSM în avantaj la pauză (13-12).

Și după pauză, echipa din capitala României a fost cea care a fost la conducere în majoritatea timpului. Atacul nu a mai funcționat ca în prima parte, în schimb apărarea a fost agresivă și s-a ridicat la nivelul adversarei. În plus, CSM a avut o poartă fenomenală, croata Grubisic reușind cel mai bun meci de la venirea ei în România. Și după o paradă de la 7 metri în fața Cristinei Neagu (Jelena Grubisic a mai parat un 7 metri în fața Cristinei Neagu și mai târziu), trupa luiRasmussen s-a desprins pentru prima dată și singura dată la 3 goluri (20-17, min. 41). De atunci și până la final, CSM a mai înscris de 3 ori, suficient însă pentru a pleca cu un punct din „Moraca”.

Pentru aproximativ 15 minute, cele două formații nu au reușit să „desfacă” apărările, astfel că  în „parțialul” 41-56 (intervalul de joc), scorul a fost de 3-0! Fisker a spart gheața în minutul 56 pentru București, Jorgensen și Rodrigues au continuat să țină CSM în avantaj, până în ultimul minut când gazdele au restabilit egalitatea cu 45 de secunde înainte de final.

Finalul a fost cu scântei și decis de antrenorul Rasmussen într-o fracțiune de secundă. Chiar dacă a evoluat în inferioritate, după descalificarea braziliencei Rodrigues, campioana României a avut șansa de a pleca cu ambele puncte din Muntenegru. Gullden a făcut o forțare în atac, cel puțin așa au indicat arbitrii, Cvijic a scăpat pe contraatac și a înscris pentru 24-23. Chiar înainte de fluierul arbitrilor, Rasmussen a pus cartonașul cu time-out pe masa oficială. Observatorul sloven Darko Repensek a avut tăria să spună că acest lucru s-a produs înainte de fluierul arbitrilor, în ciuda presiunii din sală, astfel că tabela a revenit la 23-23, iar CSM a rămas să-și ducă atacul până la final, nefinalizat.

Bucureștencele au cucerit așadar un punct de aur, care se va contabiliza în Main Round într-o dispută cu Gyor, Vardar și Midjylland. Iar cu acest punct ar putea să facă și diferența în lupta pentru calificare în sferturi, mai ales că adversarii probabil că nu l-au luat în calcul.

Buducnost – CSM București 23-23 (12-13)

Zderic, Nenezic – portari; Petrovic 2, Pletikosic, Neagu 4, Jaukovic 1, Kovacevic, Malovic, Bulatovic 8, Ramusovic, Cvijic 3, Mehmedovic, Pavicevic 1, Achruk 2, Raicevic 2, Lazovic. Antrenor: Dragan Adzic

Pessoa, Iordache, Grubisic – portari; Gullden 7, Curea, Da Silva 4, Rodrigues 2, Jorgensen 5, Vărzaru, Bazaliu, Brădeanu 1, Nan, Vetkova, Martin 2, Manea 1, Fisker 1. Antrenor: Kim Rasmussen

 

Publicat: 08 11. 2015, 22:14
Actualizat: 08 11. 2015, 22:21