Miraculos! Nikola Karabatic s-a refăcut cu o lună mai devreme după o intervenție chirurgicală și ar putea juca la Campionatul Mondial. Franța îl așteaptă cu brațele deschise după debutul dificil cu Brazilia
Nikola Karabatic nu a renunțat la ideea de a cuceri și tilul mondial cu numărul 5 și ar putea reveni neașteptat în echipa Franței. Cel mai bun handbalist al lumii în ultimul deceniu ajunge azi la Berlin și devine al 18-lea jucător din lotul lui Didier Dinart.
Karabatic s-a operat în luna octombrie la piciorul stâng, jucătorul anunțând la vremea respectivă că regretă enorm faptul că nu va putea juca la Campionatul Mondial: „Este greu și foarte dezamăgitor. Am încercat, mi-am zgâriat dinții de mai multe ori, dar din păcate nu a fost de ajuns. Va fi prima competiție internațională pe care o voi pierde cu naționala. Este un Campionat Mondial organizat în Germania și Danemarca, competiție care oferă un loc de calificare la Jocurile Olimpice. Este greu să renunți la toate astea. Dar ar fi fost mai rău dacă aș fi continuat să joc. Problemele s-ar fi putut agrava și probabil că ar fi trebuit să pun capăt carierei. Sunt foarte trist că nu pot fi alături de prietenii și colegii mei în ianuarie. Dar nu aș fi fost în stare să joc, aș fi fost o povară pentru echipă”.
Recuperarea handbalistului a decurs însă neașteptat de bine, conform mass-mediei franceze el fiind gata să intre din nou pe teren. În mod normal, procesul de recuperare ar fi trebuit să se încheie în februarie, dar a reușit să-l încheie înainte de termenul stabilit.
„Am creat condițiile pentru ca Nikola să fie cu noi. El este un jucător foarte important pentru aceasta echipă, dar în acest moment trebuie să verificăm prin antrenament capacitatea lui de a juca”, a declarat Dinart, conform L”Equipe.
Nikola Karabatic are deja patru titluri mondiale în palmares. Franța a debutat vineri seara cu o victorie grea în fața Braziliei, 24-22, resimțind absența unui lider autentic precum Karabatic. Jucătorul ar urma să intre în echipă, cel mai probabil, la Koln, în Main Round sau într-un caz excepțional chiar în „finala” grupei A cu Germania, programată în 15 ianuarie.
Franța a luat din timp o astfel de posibilitate, ca Nikola Karabatic să revină mai devreme, astfel că l-a inclus în lotul lărgit de 28.