Misoginism de primar. Ion Matei despre demiterea Simonei Gogârlă de la HCM Rm. Vâlcea: „I-am recomandat președintelui să aducă un bărbat, nu o femeie”
Primarul interimar al Râmnicului, Ion Matei, crede că înlăturarea antrenoarei Simona Gogîrlă este o decizie care poate fi benefică echipei HCM Rm.Vâlcea. „Decizia a luat-o conducerea clubului și mi-a comunicat acest lucru. În ceea ce privește decizia de a renunța la colaborarea cu Simona Gogîrlă, nu a fost nimic premeditat, așa cum am văzut că s-a spus. Chiar dacă nu am luat eu această hotărâre, nu înseamnă că eram mulțumit de ceea ce se întâmplă”, a explicat Ion Matei.
Edilul, care este soțul fostei mari handbaliste Edit Matei, spune că duce lupte grele în Consiliul Local al orașului Râmnicu Vâlcea pentru a putea finanța echipa: „Sunt și eu foarte supărat! Nu este posibil să te bată Craiova pe oriunde de prinde, pe aceleași greșeli! Este o indisciplină totală la echipă, schimbările se fac ca la hochei! Am văzut că toată lumea face ce vrea. Numai eu știu cât trebuie să mă justific în Consiliul Local pentru fondurile alocate acestei echipe. Am avut mare încredere în Simona Gogîrlă, dar este într-o pasă proastă! Am făcut eforturi deosebite să aducem jucătoare, să consolidăm lotul, dar nu s-a văzut nicio schimbare. După investițiile făcute, ne așteptam la altceva”.
„Nu pot să stau cu mâinile în sân când văd ce se întâmplă”
Ion Matei a oferit explicații care vădesc o opinie nu tocmai favorabilă despre femei în general: „Acum trebuia să producem un șoc la echipă. Nu pot să stau cu mâinile în sân când văd ce se întâmplă! Trebuia să așteptăm să înceapă meciurile oficiale, să treacă două-trei etape și să ne gândim că trebuie schimbat antrenorul? Eu doar i-am recomandat președintelui, dacă vrea să țină cont de părerea mea, să aducă un bărbat și nu o femeie, e nevoie de cineva cu autoritate”.
Primarul din Rm.Vâlcea a explicat și izbucnirea nervoasă la adresa antrenoarei cu portarii, Ildiko Barbu, după ce portarul Mihaela Băbeanu a venit din proprie inițiativă la bancă, fiind suprinsă de un contraatac: „E adevărat că am atras atenția antrenorului cu portarii, în timpul meciului, că portarul nostru, Mihaela Băbeanu, stătea de vorbă pe margine și am luat un gol rușinos. Mi-a spus Ildiko Barbu că nu ea a chemat-o la bancă și că jucătoarea a venit singură! Păi, atunci, asta este dovadă de indisciplină! După ce că echipa din Craiova avea un avans considerabil pe tabelă, am mai luat și acel gol prostesc!”.
Articol scris de Adi Georgescu