Miting în memoria lui Marian Cozma

Miting în memoria lui Marian Cozma
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a declarat, astăzi, că speră că mitingul "Marian Cozma, împreună spunem NU violenței", care a avut loc în curtea Școlii Generale numărul 30 "Grigore Ghica Voievod", a fost ultimul capitol trist din handbalul românesc.

"Sper că acesta a fost ultimul capitol trist din handbalul românesc. Noi, federația, am forțat puțin, împreună cu Primăria Sectorului 2, acest miting în care să obținem votul pentru declararea unui «NU» categoric violenței. Este un mesaj construit pe un eveniment nefericit, însă e momentul oportun să luăm atitudine deoarece criza economică pălește vis-a-vis de forța crizei morale în care trăim. M-a impresionat ceea ce s-a întâmplat astăzi aici și m-a mai impresionat și ce s-a întâmplat la meciul dintre Oltchim cu Gyor. Ceea ce am observat acolo este un semn bun", a spus Cristian Gațu, având ochii în lacrimi.

El a lăudat evoluțiile echipelor de handbal din România în cupele europene, precizând că acestea au fost influențate și de moartea lui Marian Cozma: "Nu-mi atribui succesele echipelor românești din cupele europene. Este valoarea lor, dar poate pe undeva a existat o dăruire mai mare pentru a reuși să-i dedice succesul lui Marian Cozma. Este o mare performanță faptul că suntem în sferturile de finală cu șapte echipe românești. Cred că suntem primii la acest capitol. Sunt mândru că sunt contemporan cu ceea ce se întâmplă, dar nu-mi atribui nimic suplimentar, decât că trebuie să patronez această activitate care a reintrat în sufletul românilor".

Luptătorul K1 Ciprian Sora a declarat că a rămas uimit de lașitatea cu care au acționat cei care l-au ucis pe Marian Cozma. "Mi s-a părut normal să răspund invitației și să spun un «NU» violenței. Este o mișcare care m-a impresionat. Am văzut foarte multe personalități aici și cred că mulți dintre aceștia pun umărul la această campanie. Nu este normal ceea ce s-a întâmplat cu Marian Cozma. Cei care au făcut această faptă au dat dovadă de foarte multă lașitate, pentru că nu au avut curajul unei confruntări directe cu el și au ales această metodă de a-l înjunghia fără să știe. Este cel mai urât lucru care se putea întâmpla. Oricine s-ar fi aflat în locul lui nu ar fi putut să se apere. Chiar dacă aș fi fost și eu, nu aș fi putut să prevăd așa ceva. Am rămas uimit de lașitatea cu care l-au omorât pe Marian. În același timp trebuie să înțelegem că asta e realitatea și trebuie să prevenim acest lucru dacă putem", a spus Ciprian Sora.

Președintele Clubului Sportiv Dinamo, Marcel Popescu, a spus că tatăl lui Marian Cozma, Petre, merita o funcție în cadrul secției de handbal. "Funcția lui Petre Cozma este o funcție de «tătic» al tuturor handbaliștilor de la Dinamo. El a fost prezent mereu în sală când juca Dinamo, chiar și când băiatul său era la Veszprem. De câteva zile, Petre Cozma a devenit consilierul secției de handbal a echipei Dinamo și nu se va ocupa doar de echipa mare. Echipa de juniori va purta numele acestei școli la care a învățat toată familia Cozma și ne-am gândit că e bine să ducem mai departe acest nume. Petre va fi omul de taină și de suflet, nu doar al conducerii clubului, ci și al jucătorilor", a precizat oficialul dinamovist.

Federația Română de Handbal în colaborare cu Primăria Sectorului 2 au organizat, joi, în curtea Școlii Generale numărul 30 "Grigore Ghica Voievod" mitingul "Marian Cozma, împreună spunem NU violenței", la care au participat aproximativ 2.500 de persoane.

Mitingul a început la ora 13.00, printre participanți numărându-se și elevi de la școlile generale din sectorul 2, părinți și profesori. Copiii au afișat pancarte cu mesaje împotriva violenței.

Pe pereții școlii numărul 30, organizatorii au afișat trei poze de dimensiuni mari care îl înfățișau pe Marian Cozma. De asemenea, o altă poză a fost pusă și pe exteriorul sălii de sport care, începând de joi, îi poartă numele lui Cozma.

Primarul sectorului 2, Neculai Onțanu, alături de alți oameni de sport, printre care Marcel Popescu, Cristian Gațu, Ciprian Sora, Cristian Țopescu, Nicolae Nedef și Petre Cozma au susținut discursuri împotriva violenței.

De asemenea, după terminarea mitingului, care a durat o oră, a fost oficiată o slujbă de sfințire a sălii de sport. La finalul slujbei a fost dezvelită placa de la intrarea în sala de sport, care îi poartă numele lui Marian Cozma, iar apoi a avut loc un meci de handbal demonstrativ între copiii de la CSS Dinamo și CSM București. Jucătorii echipei Dinamo au evoluat în echipament alb-roșu, având pe spate trecută cifra 8, precum și numele lui Cozma. Copiii de la CSM București au evoluat în echipmanet galben-negru, având și ei numărul 8 pe spate, alături de numele lui Cozma.

 

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×