Handbal masculin românesc la nivel de echipe naționale trăiește azi în special prin amintiri. În acest weekend vorbim despre un moment de magie din istoria acestei discipline, împlinirea a 50 de ani de la câștigarea Campionatului Mondial din Franța – Paris 1970! Campionii mondiali s-au întâlnit azi, la Corbeanca, pentru a sărbători al treilea titlu mondial al României la masculin din cele patru cucerite.
În ciuda faptului că naționala masculină a ajuns în lumea a treia, iar cea feminină a fost umilită la ultimul Campionat Mondial (de reținut rezultatul România – Japonia 20-37), handbalul românesc are eroi. Și deloc puțini. Cândva, România a fost stăpâna lumii, reușind să lege la masculin nu mai puțin de patru titluri mondiale în decurs de 13 ani! Pe 8 martie 1970, una dintre generațiile de aur se impunea entuziasmant în finala cu RD Germania de la Paris, după un joc absolut memorabil, decis după două reprize de prelungiri. Pentru a doua oară în istorie, după finala din 1961, un titlul mondial era decernat după prelungiri. Și de fiecare dată, România a fost cea care a câștigat.
Eroii de la Paris, dar și ceilalți campioni mondiali (1961, 1964, 1974) s-au strâns în acest weekend la București, pentru a sărbători 50 de ani de la câștigarea titlului mondial cu numărul 3 din istorie. Au fost invitații toți campionii mondiali în viață, fiind consemnate doar patru absențe, cele ale lui Roland Gunesch, Cornel Penu, Petrică Ivănescu și Iosif Iacob, în special din cauza coronavirului, care i-a determinat să nu plece la drum din Germania ori Franța.
Cu această ocazie au fost pomeniți și campionii care au trecut în neființă, invitații participând și la o slujbă în memoria acestora.
Petrecerea a fost organizată de Cristian Gațu, fostul președinte al FR de Handbal, la Corbeanca, cu aproximativ 70 de invitați. Președintele IHF, Hassan Moustafa, nu a mai putut ajunge, dar a ținut să trimită totuși un mesaj Generației de Aur, dar și un trofeu.
Voia bună a fost „amestecată” și cu regrete. „Mă încearcă niște sentimente de regret că a decăzut handbalul nostru, iar noi nu mai avem vârsta să confirmăm”, ne-a declarat Cristian Gațu, care a continuat: „Dar sunt amintiri și le depănăm acum”.
Cu siguranță că una dintre cele mai frumoase amintiri este finala din 1970 cu RDG, câștigată de România cu 13-12, după prelungiri. În loc de alte comentarii, vă relatăm mai jos finala de la Paris 1970, desfășurată în fața a 12.000 de spectatori. Pasajul este preluat din Istoria Handbalului Românesc, semnatarul fiind regretatul Constantin „Pilică” Popescu.
„În după-amiaza zilei de 8 Martie 1970, tot în PALAIS DU HANDBAL, în fața a peste 12.000 de spectatori începe marea finala ROMÂNIA – R.D.Germania. La centru arbitrii suedezi Ianerstam și Larsson. Avem prima minge şi aliniem formația: Penu, Oțelea, Gruia, Gunesch. Kicsid, Gațu și Popescu Ion, iar în apărare intră Samungi, care îl supraveghează ca o umbră pe principalul realizator al echipei din R.D.G., Karl-Heinz Rost.
Se joaca la cea mai mare tensiune, crispat, cu multe greșeli de ambele părți. Abia în minutul 7 se deschide scorul, 1-0 pentru R.D.G., şi tot ei parcă scapați mai repede din cleștele emoțiilor, conduc în minutul 8 cu 2-0 şi apoi în minutul 9, 3-0. Îngrijorare mare pe banca tehnică şi abia după aceste 10 minute fără gol renunțăm să jucăm exclusiv pe mâna lui Gruia, care era marcat cu strictețe, chiar foarte dur, alternativ şi uneori chiar simultan de trei jucători.
Ne revenim schimbând direcția de finalizare: Kicsid înscrie în fine primul gol 1-3, revine Gruia. Adversarii ies acum şi la Gruia şi la Kicsid, de pe bancă se cere activarea jocului la semicerec cu Oțelea în pătrundere, Gațu cu depaşiri şi cu Licu şi Samungi pe pivot. Obținem două aruncări de la 7 metri, transformate exact de Ion Popescu, dar primim la rândul nostru tot 2 goluri din 7 metri. La pauză suntem conduşi cu un scor de meci feminin 4-5.
La reluare, egalăm imediat prin Kicsid de la 9 metri 5-5, în continuare Gruia este marcat total, dar intră în joc un alt uriaș din echipa noastră, Roland Gunesch, care egalează de trei ori la rând 6-6, 7-7 şi 9-9. În final, după ce Nica introdus inspirat pe teren înscrie în minutul 52 şi conducem cu 10-9, ratăm consecutiv trei atacuri, de fiecare dată golul era inevitabil, dar marele Penu apără senzațional, dezarmând adversarii cu un zâmbet-grimasă, imortalizat a doua zi în toate ziarele din Paris. Conducem cu 10-9, suntem cu un jucător în minus, dar avem mingea, mai sunt 20 de secunde – aveam medaliile deja la gât –, dar marele Gruia vrea mai mult. Arestează mingea şi, deşi în teren Samungi, Gațu și Oțelea, la fel şi banca tehnică Nedef, Vlase și Trofin urlă NUUUUU, Gruia trage, Frieske apără şi lansează un contraatac la Rost, care înscrie, este 10-10 exact la fluierul final.
Majoritatea jucătorilor noștri se prăbușesc pe tartanul cărămiziu al sălii şi rămân muți, singur Gruia zis GURIȚĂ, senin şi cu un zâmbet forțat – galben la față – spune: nu-i nimic băieți, eu am greşit tot eu o rezolv. Și băieții, care erau gata să sară pe el, cunoscându-l, l-au crezut.
Şi aşa a fost, dar a mai trebuit să trecem peste calvarul a două prelungiri cu câte 2 reprize a 5 minute. Nici nu începe bine repriza I a prelungirilor şi Gruia îşi răscumpăra imediat greșeala cu un șut bombă da le 11 metri, în tensiunea aceea numai el putea să facă aşa ceva. Este 11-10, dar imediat Petzold din 7 metri egalează, 11-11. În repriza a doua a primei prelungiri nu înscrie nimeni şi urmează o noua prelungire cu 2 reprize a 5 minute. În caz că egalitatea se
menținea, finala urma să se rejoace peste 24 de ore. Tribunele țin cu noi, dar parcă ar vrea să mai vadă repetarea acestui splendid joc. La peluze, pariurile se tripleaza. în teren cei trei antrenori se plimbă de la un jucător la altul, căzuți pe teren şi îi încurajează. Tot Gruia are un psihic mai puternic vine şi el la fiecare: Baieți, bateți-vă voi în aparare, că în atac rezolv eu, v-am promis”.
Încredere exagerată în forțele proprii, inconștiență sau un psihic de fier, ceva din toate astea. Dar exact aşa s-a întamplat. În prima repriză a celei de-a doua prelungiri, chiar în minutul 71, Gațu execută cu siguranță un număr de prestidigitație tehnică, pătrunde la sacrificiu şi este 12-11, dar acelaşi Rost egalează 12-12. Mai sunt 30 de secunde până la ultima pauză, avem mingea şi cine credeți că se va încumeta să arunce, tot Gruia, dar acum înscrie clar, servit excelent de Gațu, care atrage pe el 2-3 adversari, este 13-12.
Mai sunt 5 minute de calvar, a patra repriza de prelungiri. Jucatorii sunt epuizați fizic. La noi, nimeni nu-i mai dă pas lui Gruia, dar nici el nu mai insista, jucând doar să scoată fault. Oțelea vine la fiecare, îi dă pas şi urlă: ține mingea, dă-mi-o înapoi. Gațu face doar jumătate de jonglerie şi dă cuminte pas la un coechipier, care mimează un nou atac furios (pe atunci joc pasiv se fluiera mai rar, în regulament nu apăruseră restricțiile de mai târziu). Pierdem o minge şi înima îngheață în piepturi, dar “ULTIMUL APĂRĂTOR“ (exact titlul excepționalei cărți a lui Hristache Naum despre Cornel Penu) mai face o ultimă minune şi apără un șut bomba de la Rost. Pe teren şi pe banca tehnică se petrec scene de infarct, Nedef se șterge a o suta oară cu micul lui prosop, Vlase şi Trofin strigă şi urlă, s-au ridicat în picioare, la fel şi rezervele, dar nimeni nu aude nimic. Mai primim o lovitură, Samungi este eliminat pe două minute, rezultat al bătăliilor cu Rost, pe care l-a dominat, deşi Rost era un uriaș pe lângă Sami. Nimeni nu mai înscrie gol în această a patra repriză de prelungiri şi ROMÂNIA este campioană mondială! A treia oară – în ultimele 4 ediții
În acordul imnului național se ridică tricolorul românesc. Pe ecran se suprapun figurile jucătorilor şi antrenorilor noștri pe podium cu cupa la căpitan. Sunt şi ultimele scene ale unui film documentar al francezilor realizat şi comentat poate mai patriotic pro-România ca noi. Tot acest meci şi clipele înălțătoare din final au putut fi văzute şi în țară la tânăra televiziune naţională, unde pentru prima oară se transmite în direct un meci de handbal. Poate tocmai de aceea, primirea echipei pe aeroportul din Baneasa a fost magnifică, o continuare a celor două ore de încleștare dramatică şi a emoționantelor festivități de la Paris rămase în mintea şi sufletul românilor de pretutindeni. Aeroportul Baneasa a fost asaltat de mii şi mii de oameni, era o manifestație spontană, cum nu mai fusese văzută pe la noi în cinstea eroilor de la Paris”.
Eroii de la Paris:
România – Franța 12-9 (7-2) Grupa preliminara
România – Elveția 22-7 (9-6) Grupa preliminara
România – RFG. 14-15 (9-5) Grupa preliminara
România – Suedia 15-13 (10-6) Sferturi de finala
România – Danamerca 18-12 (9-6) Semifinale
România – RDG 13-12 (după prelungiri) Finala mare
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER