Moment special pentru Oana Manea la partida România – Ungaria. „După primul meci cu Norvegia am zis că avem o echipă foarte bună, chiar bătăioasă și ambițioasă”

Redactor:
Marius Hutu
Moment special pentru Oana Manea la partida România - Ungaria.
  • Publicat:
  • Actualizat:

România și Ungaria se înfruntă duminică, de la ora 19:30, într-un meci din grupa principală II a Campionatului European de handbal feminin.

Oana Manea este jucătoarea din prima reprezentativă care are probabil cele mai multe jocuri împotriva Ungariei, atât la nivel de națională, cât și la nivel de cluburi. Cu CSM București, pivotul României a câștigat Liga Campionilor în primăvară într-o partidă cu Gyor, chiar la Budapesta. Iar astfel de meciuri cu miză o mobilizează la maximum pe handbalista tricoloră.

„Niciodată nu mi-a fost frică de adversare, mi-a fost frică de noi, de cum o să abordăm meci. Suntem conștiente de importanța jocului, totul depinde de noi să păstrăm aceeași formă, aceeași motivație, același spirit de luptă”, a declarat Oana Manea.

România a jucat și în urmă cu două săptămâni cu Ungaria, la Trofeul Carpați (scor 24-29). „Nu trebuie să comparăm meciurile, la Trofeul Carpați nu am avut echipa completă, abia ne întâlnisem cu câteva zile înainte, cu siguranță va fi un altfel de meci. Sperăm să suprindem Ungaria la fel cum am făcut-o și până acum la acest Campionat European, cu apărarea și cu portarii care au fost într-o formă expecțională”, a suținut pivotul României.

Până la această oră a Campionatului European se poate spune că România s-a autodepășit. Într-o grupă cu Norvegia și Rusia, tricolorele erau cotate doar cu șansa a treia, dar a reușit să bată campioana olimpică, iar acum să conteze cu adevărat în turneul final. „Eu spun că am crescut de la meci la meci. Înainte de a veni aici aveam un semn de întrebare și eram curioasă cum o să jucăm la acest Campionat European, iar după primul meci cu Norvegia am zis că avem o echipă foarte bună, chiar bătăioasă și ambițioasă”, a comentat Oana Manea.

  • DECLARAȚII Oana Manea, pivot România:
  • „Trebuie să câștigăm toate cele trei meciurile să ajungem în semifinale și cred că meciul cu Danemarca va fi decisiv”,
  • „Nu-mi doream ca partida cu Danemarca să fie ultima din grupă, mi-aș fi dorit să fie prima”

Partida cu Ungaria este una specială pentru Oana Manea și dintr-un alt punct de vedere. Ea va urca de azi pe locul 2 all-time la numărul de meciuri jucate la un Campionatele Europene, urmând să o egaleze pe Luminița Huțupan-Dinu, care are 32 de partide la aceste întreceri. Iar evenimentul se produce într-un moment bun al handbalistei, care a avut evoluții în creștere la Helsingborg. „Mă simt foarte bine, de la început m-am simțit bine. La meciul cu Norvegia am fost supărată, puțin dezamăgită pe mine pentru că puteam să ajut mai mult echipa. Dar vreau să uit momentele respective, am zis că totul ține de mine, mă pot ridica singură, sunt singurul meu psiholog”, a spus Oana Manea.

Ultimul meci oficial între România și Ungaria s-a desfășurat la Campionatul European din 2014 (scor 20-19 pentru adversare), dar pivotul de la CSM București nu a jucat în respectiva  

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×