România s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de Handbal feminin după o victorie fantastică obținută în fața țării gazdă, Danemarca, scor 31-30, după un meci decis la capătul a două reprize de prelungiri.
Cristina Neagu a fost din nou „Messi” pentru România, cu 15 goluri(!) marcate în poarta adversă, după o prestație care i-a adus trofeul acordat „jucătoarei meciului” și, foarte probabil, și pe cel de cea mai bună handbalistă a acestei ediții a Mondialului.
Dincolo de cele 15 goluri marcate și alte momente în care a pasat decisiv după acțiuni superbe, Neagu a fost protagonista unui moment în care a stârnit rumoare în sala din Herning. În minutele de final ale meciului, portarul Danemarcei, Sandra Toft, a fost făcute knock-out de o aruncare a Cristinei Neagu. Mingea pornită ca din tun din mâna interului stânga al României a fost oprită cu fața de Toft, care a căzut apoi ca secerată la pământ. Sunetul produs de impact i-a făcut pe medicii danezi să sară imediat de pe bancă, Cristina s-a dus direct la adversara sa pentru a se asigura că nu a pățit nimic grav, în timp ce în sală s-a lăsat liniștea.
Din fericire, Toft a putut continua meciul fără probleme, iar la final a povestit cum a trăit momentul pe care l-a catalogat drept „cel mai urât din carieră”.
„Am văzut negru, nu am reacționat înainte să mă lovească în față. E probabil cea mai urâtă experiență pe care am trăit-o cu o aruncare care să mă lovească în cap și am primit multe”, a declarat Sandra Toft, citată de ekstrabladet.dk.
Cristina Neagu a vorbit și ea despre incident, precizând că a fost vorba doar de o întâmplare nefericită.
„Nu aș vrea să lovesc pe cineva intenționat, dar ăsta e handbalul. Aș fi înscris, dar am lovit-o în față. M-am dus la ea imediat după aceea, dar nu cred că m-a auzit, din cauza durerii. După meci am vorbit cu ea și mi-a spus că e în regulă„, a spus Neagu, conform sursei citate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER