Politica de globalizare a sportului a atins și handbalul. Altfel nu se poate explica alegerea Federației Internaționale de a atribui Campionatul Mondial de handbal din acest an Braziliei.
Turneul final feminin, organizat în premieră în această zonă a lumii, se desfășoară în anonimat. În toată metropola nu am văzut un simplu banner sau un afiș care să te anunțe că în Sao Paulo se desfășoară o competiție de mare anvergură. Probabil, în altă parte a lumii, la un concurs de tăiat lemne cu drujba, promovarea era făcută ca la carte. Nu însă și în Brazilia, unde și ieri, cu câteva ore înainte de startul primei partide, se mai auzeau zgomote de la mașinile de găurit sau zumzetul ferăstraielor. Mai sunt și alte deficiențe în organizare. Problemele cu internetul sunt și acum la ordinea zilei, chiar dacă de la startul competiției au trecut deja câteva zile. Una peste alta există voință, dar se pare că nu este de ajuns doar atât.
Securitatea, ambulanța și majoretele
Audiența în cele patru săli care găzduiesc meciurile din cadrul turneului final sunt cu mult sub așteptări. La jocurile din Gimnasio do Ibirapuera, unde evoluează și România, asistă doar oamenii de la securitate, cei de la ambulanță, delegațiile echipelor care joacă, majoretele și 10-15 plătitori. Și apropo de plătitori, biletele de intrare costă între 10 și 60 de reali (20-120 de lei). Și dacă intrarea ar fi fost liberă, este greu de crezut că arena cu 10.200 de locuri ar fi fost ocupată.
La meciurile României nu au asistat mai mult de 1.200 de spectatori, însumând toate cele trei jocuri. Iar numărul ar fi fost și mai mic dacă la Sao Paulo n-ar fi jucat reprezentativa țării gazdă.
630 de spectatori este media asistenței în săli pe întreg turneul final
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER