Müller: „Nu mi-e frică de vedete”
Herbert Müller are o misiune dificilă la Brașov, să strunească o echipă compusă din jucătoare valoroase, dar care nu încap toate în primul „7“.
Ce ați găsit la Rulmentul?
După primul meci de pregătire cu HCM Roman nu am dormit toată noaptea. Atunci m-am așezat pe bancă și am vrut să văd ce joacă fetele. Mi-am pus mâinile în cap. Nu a fost așa cum mi-am închipuit. După turneul de la Bad Urach sunt însă mai liniștit.
Aveți multe jucătoare străine în lot? Reușiți să le transmiteți indicațiile la time-out?
Încep în limba română, continui în engleză, apoi Moni (n.r. – Simona Gogârlă) transmite în spaniolă. Uneori îmi dau seama că o uit pe Simakova și trebuie să vorbesc și în germană. Este o situație inedită, dar ne înțelegem.
Cum vedeți duelul cu Oltchim?
Vâlcea este marea campioană, dar noi ne dorim să venim din urmă și să o depășim. Când și unde vom putea trece peste Oltchim, vom vedea.
Aveți multe jucătoare valoroase, unele puțin capricioase. Nu vă e teamă că pot apărea probleme?
Mai bine să avem jucătoare capricioase, dar valoroase, decât handbaliste ușor de luat, dar slabe. Dacă avem același țel, nu vor fi probleme. Trebuie să fim uniți și la bine, și la rău. Nu mi-e frică de vedete, iar în echipă este loc pentru toată lumea.
Ce v-ați propus la Brașov?
Pe lângă înaltă performanță în România și Europa vrem să facem spectacol. Indiferent ce joacă adversarul, noi trebuie să avem soluții. Pe viitor îmi doresc și a 7-a jucătoare în atac, așa cum procedează Norvegia.
Müller despre…
Cristina Neagu. Peste doi-trei ani poate fi un Karabatic al handbalului feminin. Are calități de excepție. Am vrut-o încă de la 17 ani la Nürnberg.
Gheorghe Tadici. Ne-am înțeles foarte bine până la cazul „Gatzel“. L-am sunat pentru a-i spune că o dorim pe jucătoare la Nürnberg, nu am demarat tratative pe ascuns. Plângerea la EHF a făcut-o clubul. Peste câteva luni, la un turneu în Ucraina, s-a comportat foarte urât. Ikast. Să sperăm că nu va fi un coșmar. Îmi doresc ca jucătoarele de la Ikast, multe din naționala Norvegiei, să fie sătule de performanță, să sărbătorească mai mult câștigarea Jocurilor Olimpice. În Ikast se câștigă foarte greu, dar ne vom juca șansa.