Naționala feminină Under 17 s-a reunit la mijlocul săptămânii pentru ultimul stagiu de pregătire înaintea unei veri fierbinți, în care va avea nu unul, ci două turnee finale: Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) programat în perioada 26 iulie – 1 august și Campionatul European din Macedonia în perioada 13-23 august!
Handbalul se află la a doua ediție în programul FOTE (o mini-olimpiadă pentru junioare până în 17 ani la nivel european), dar România va participa în premieră la această competiție. Și are și o șansă bună să se remarce, având în vedere că echipa pregătită de Mariana Târcă, Nadina Dumitru și Luminița Huțupan se află într-o grupă accesibilă, cu Rusia, Georgia și Cehia. În cealaltă grupă vor evolua Muntenegru, Germania, Danemarca și Norvegia! În condițiile în care primele două naționale din fiecare grupă se califică în semifinale, România U17 are o bună șansă de a se întrece pentru medalii chiar de la primul turneu final pentru generația 98-99.
FOTE va reprezenta și încălzirea pentru Campionatul European din Macedonia, la care România va evolua într-o grupă mult mai dificilă, cu Rusia, Spania și Germania. Miza acestui turneu este mult mai mare, având în vedere că este și criteriu de calificare la Campionatul Mondial Under 18 din Slovacia 2016.
Pentru cele două turnee finale, staff-ul tehnic are în pregătiri la Cheile Grădiștei 22 de handbaliste. La FOTE vor face deplasarea 15 fete, iar la Euro – 17 fete:
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER