Naționala de cadete a României a triumfat la Jocurile Mediteraneene

Naționala de cadete a României a câștigat cea de-a 15-a ediție a Jocurilor Mediteraneene la handbal feminin, competiție care a avut loc la Podgorica.

În faza grupelor preliminare, naționala pregătită de Marius Dănuleț, Mihaela Ciobotaru și Eugen Ciulei a învins Spania (20-16)  și Kosovo (27-16) și a cedat cu Muntenegru (16-20). În grupa principală, România a obținut două victorii, cu Croația (21-12)  și Turcia (28-12). În semifinalele turneului, naționala de cadete a învins din nou Croația, 19-16.

În finala mare,  România a învins  Muntenegru, scor 20-18 și și-a luat astfel revanșa pentru înfrângerea din prima fază a grupelor.

Junioarele României au primit și premii individuale. Astfel, Alexia Niță a fost declarată cea mai bună extremă stânga a turneului, Ana Șerban cel mai bun inter stânga, în timp ce Teodora Damian a fost golghetera competiției. Pentru că nu face parte din Confederația Mediteraneeană, organizatorii nu au acordat României și trofeul și medaliile de aur, care i-au fost înmânate finalistei Muntenegru.

Selecționerul naționalei de cadete, Marius Dănuleț spune însă că obiectivul a fost participarea la un turneu puternic.

Pe motiv că nu am face parte din Confederație, nu am mai fost premiați ca rezultat de echipă, ci doar sportivele  au fost premiate individual cu premiile speciale. Este pentru a doua oară când particip în calitate de antrenor la competiție internațională, prima dată, in 2017, în Tunisia, cu naționala U 17 am obținut tot locul 1, iar delegația a fost premiată de organizatori cu medalia și cupa de aur, beneficiind de tot protocolul de premiere al competiției.

Una peste alta, scopul acestui turneu nu a fost să agățăm de gât un metal legat cu șnur, ci să avem jocuri bune de pregătire, care să ne crească încrederea și valoarea! Sportivele sunt de admirat pentru munca depusă, pentru efortul realizat și pentru rezultatele obținute la acest turneu. Aprecierea noastră și toate meritele se îndreaptă către acestea. Sunt convins că cei care conduc destinele handbalului romanesc vor avea grijă să le facă munca apreciată! FRH ne-a asigurat toate resursele financiare pentru participarea la această competiție, resurse deloc de neglijat, oferindu-ne cele mai bune condiții de cantonament, transport și pregătire. Echipa României de cadete dorește să mulțumească pe această cale Federației și sponsorilor implicați” a spus Marius Dănuleț.

Tehnicianul naționalei de cadete expune principalele obiective pe care și le-a propus, principalul fiind de a crește junioare pentru echipa națională. „ Obiectivele turneelor din acest an  sunt de a căuta soluții viabile pe posturi de joc și de a forma un nucleu de jucătoare solid, atât numeric, cât și valoric. Pentru aceasta, lotul suferă în permanență modificări cu noi sportive, de la o acțiune la alta.
Tot la capitolul obiective este si modelarea pregătirii pentru participarea la Campionatul European din 2023, având la bază strategia de pregătire si participare la Campionatul European, stabilită încă de acum 1 an, de când am preluat acest lot. Împreună cu colegii din staff, Mihaela Ciobotariu și Eugen Ciulei, ducem o muncă importantă și de mare uzură, pentru a obține maximum de valoare și exprimare a sportivelor de la lotul național de cadete” a mai adăugat Marius Dănuleț.
Publicat: 25 04. 2022, 23:21