În 2012, când ziarul ProSport împlinea 15 ani de existență, am încercat să identificăm vârfurile generației ’97 (anul în care a fost tipărit și primul număr al cotidianului) și le-am prezentat ca pe niște promisiuni pentru viitorul sportului românesc. Între cele cinci „pariuri” s-a regăsit și o națională, cea a junioarelor de handbal feminin născute în 1996 și 1997, echipa care vineri seara s-a calificat în finala Campionatului Mondial din Macedonia după o partidă extraordinară, câștigată cu 28-25 în fața Muntenegrului. Celelalte patru vârfuri nominalizate de ProSport au fost Antonia Dumitrache (atletism), Ianis Hagi (fotbal), Alexandru Borza (tenis) și Alina Stănilă (gimnastică). „ProSport a ales câteva dintre vârfurile . Unii au simțit deja gustul medaliilor europene, cazul gimnastei Ștefania Alina Stănilă, ceilalți promit. Toți sunt plini de speranțe, de vise și pe toți îi vom urmări. Le vom spune poveștile, le vom contabiliza victoriile, îi vom însoți pe drumul performanței… Pentru că ei sunt ”, susțineam la vremea respectivă.
Echipa de handbal era denumită sugestiv: „Cea mai frumoasă națională”. Pe atunci, reprezentativa de cadete nu pierduse niciun meci de când s-a constituit, în 2010: „În cazul handbalului, ProSport a ieșit un pic din tiparul , pentru că naționala de cadete este ea însăși un star. În mod normal, liderul de vârstă (15 ani) este Iulia Andrei, un inter stânga cu braț de excepție, însă este greu să o extragi pe vâlceană din grup, în condițiile în care această națională nu a pierdut niciun meci de când s-a constituit, din 2010”.
În lot s-au mai produs schimbări, antrenorii sunt noi
În momentul în care ProSport a realizat fotografia cu naționala de handbal, lotul se afla într-un cantonament la Saturn, pentru alergări pe nisipul fierbinte. „Sunt obișnuite cu munca. 11 dintre ele sunt la Centrul Olimpic de la Râmnicu-Vâlcea, unde fac două antrenamente tari în fiecare zi. De la mare mergem la munte, pe 12 suntem într-un nou cantonament. Chiar este o generație de excepție”, spunea unul dintre antrenorii de atunci, Nicoleta Lazăr.
În ultimii doi ani, la reprezentativa sub 18 ani s-au mai produs câteva schimbări. Antrenorii Constantin Dincă și Nicoleta Lazăr, cei care s-au ocupat în primii ani de echipă, au fost înlocuiți cu Aurelian Roșca, campion european în 1999 cu generația ’81-’82, și Gavril Kozma, vicecampion european în 2005 și medaliat cu bronz la CM 2006 cu altă generația de junioare, cea din care face parte și Cristina Neagu.
Și în lot au mai survenit modificări. În cantonamentul de la Saturn n-au fost atunci prezente Bianca Bazaliu și Cristina Laslo, jucătoare exponențiale ale echipei la Mondialul din Macedonia, cele mai bune marcatoare (106 goluri au marcat împreună la turneul final). Opt handbaliste din lotul respectiv sunt prezente la turneul final, iar duminică, de la ora 18:00, alături de celelalte coechipiere care între timp au reușit să prindă naționala, vor încerca să câștige medalia de aur. Marea finală, România – Germania, este duminică, de la ora 18:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER