Naționala de handbal masculin juniori a României a fost învinsă, sâmbătă, de reprezentativa Macedoniei, cu scorul de 25-35, în ultimul meci de la Campionatul European din Polonia, tricolorii ocupând astfel locul 16, ultimul.
România a disputat sâmbătă ultimul meci de la CE din Polonia, cel pentru clasarea finală pe locurile 15-16, iar înfrângerea cu Macedonia clasează tricolorii pe ultima poziție a competiției.
Anterior, România a obținut următoarele rezultate: 24-43 (12-21) cu Franța, 26-41 (13-19) cu Croația, 30-43 (13-21) cu Ungaria (grupa preliminară C), 30-25 (14-11) cu Cehia și cu 29-32 (15-15) cu Belarus (în grupa intermediară), 25-27 (17-14) cu Serbia (locurile 13-16).
Duminică vor avea loc finalele, Spania-Danemarca, pentru medalia de bronz, respectiv Franța-Ungaria, pentru medalia de aur.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER