Naționala feminină de tineret a zdrobit Franța și visează încă la o medalie

Naționala feminină de tineret (U19) și-a asigurat cel puțin locul 6 în Europa la acest nivel după ce a câștigat în această seară cu 27-20 meciul cu Franța, jucat la Sondenborg (Danemarca), în cadrul grupei principale a turneului final. După 10-9 la pauză, elevele lui Popa Seviștean au făcut cea mai bună repriză de la Campionatul European și s-au impus la final destul de clar. În urma acestui rezultat, România se menține în cursa pentru calificarea în semifinalele competiției. Mâine, în ultimul meci din grupă, tricolorele vor înfrunta Rusia, una dintre favoritele la câștigarea medaliei de aur.

Calculele de calificare depind de rezultatul direct al confruntării Rusia – Norvegia, din această seară, în condițiile în care ambele combatante au ajuns în această fază a competiției cu două puncte, în timp ce România a făcut primele puncte azi.

Publicat: 06 08. 2013, 21:05
Actualizat: 06 08. 2013, 21:13