Naționala feminină se va pregăti cu Polonia

Naționala de handbal feminin a României (Adina Meiroșu – foto) va disputa două partide de verificare cu echipa Poloniei, în cadrul stagiului de pregătire dinaintea meciurilor oficiale cu Belarus, din play-off-ul Campionatului Mondial din China.
Partidele cu Polonia vor avea loc în 29 și 30 mai, în România, locația urmând a fi stabilită de forul român de specialitate.
Echipa națională se va reuni în perspectiva stagiului de pregătire și a "dublei" cu Belarus (jocul tur e programat în 6-7 iunie și returul în 13 iunie, la București) , în 21 mai, la cinci zile după încheierea sezonului intern 2008-2009. Câștigătoarea dintre cele două reprezentative se va califica la turneul final al CM din China, programat în luna decembrie.

MEDIAFAX
 

Publicat: 21 04. 2009, 12:43
Actualizat: 21 04. 2009, 14:10