Naționala lui Vasile Stângă** se pregătește cu Cehia B

Naționala de handbal masculin a României va disputa două
meciuri amicale în compania lotului B al Cehiei, în 17 și 18
aprilie, la Ploiești.

Cele două teste cu echipa a doua a Cehiei sunt programate înaintea
disputelor oficiale cu Rusia, din play-off-ul Campionatului Mondial
din 2011. Reprezentativa României se va reuni în 12 aprilie, la
Izvorani, iar după câteva zile de antrenamente se va deplasa la
Ploiești, unde va susține meciurile cu Cehia B.

Următoarea reunire a echipei naționale masculine este programată
pentru data de 29 mai. Meciul tur cu Rusia va avea loc la
București, în 13 iunie (ora 19.00), iar cel retur în 19 iunie, la
Moscova.

MEDIAFAX

Publicat: 24 03. 2010, 11:42
Actualizat: 24 03. 2010, 11:43