Naționala de handbal masculin a României a fost învinsă în ambele meciuri amicale, disputate în deplasare, cu Belarus.
Sâmbătă, handbaliștii antrenați de Vasile Stângă și Nicolae Munteanu au cedat cu scorul 33-34, iar duminică au fost, de asemenea, învinși, cu 29-31. Antrenorii au decis să convoace pentru aceste două teste, dar și pentru meciurile de la Trofeul Carpați, de la Oradea, de luna viitoare, mai mulți jucători de perspectivă, înaintea participării la CM din Suedia (ianuarie 2011).
Următoarea convocare a reprezentativei va avea loc în 18 octombrie, la Oradea, unde este programat și Trofeul Carpați (21-23 octombrie), cu echipele Tunisiei, Belarus și Macedoniei. Va urma primul meci de calificare la CE din 2012, în deplasare cu Croația (27-28 octombrie), apoi cel cu Spania (la Oradea, în 31 octombrie).
Anul se va încheia cu noi pregătiri ale naționalei pentru participarea la CM din luna ianuarie. După reunirea din 6 decembrie, echipa antrenată de Vasile Stângă va susține două meciuri de verificare în Polonia (17-20 decembrie), pentru a încheia 2010 cu noi verificări, urmate de participarea la Yellow Cup, în Elveția.
Campionatul Mondial din Suedia va avea loc între 13 și 30 ianuarie, România urmând a evolua în grupa C, la Malmo, în compania echipelor Croației, Danemarcei, Serbiei, Algeriei și Australiei. Primele trei clasate din cele patru grupe se vor califica în faza a doua.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER