Naționala masculină se luptă cu Ucraina pentru un loc în barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2019

Federația Europeană de Handbal a efectuat azi tragerea la sorți pentru prima fază a calificărilor la Campionatul Mondial masculin din 2019, care va avea loc în Germania și Danemarca. Între cele 23 de reprezentative care s-au aflat în urne s-a regăsit și România, care a fost cap de serie. Iar tragerea la sorți a fost una accesibilă, având în vedere potențialii adversari precum Polonia sau Elveția.

Tricolorii vor juca în grupa a 3-a preliminară, alături de Ucraina, Italia și Insulele Feroe. La prima vedere, Ucraina este principalul adversar al României în tentativa de a ajunge în play-off.

Preliminariile vor începe în 25 octombrie și se vor încheia în 14 ianuarie.

Componența grupelor:

  • Grupa 1: Rusia, Finlanda, Slovacia, Luxemburg
  • Grupa 2: Lituania, Letonia, Israel, Georgia
  • Grupa 3: România, Ucraina, Italia, I. Feroe
  • Grupa 4: Portugalia, Polonia, Cipru, Kosovo
  • Grupa 5: Olanda, Belgia, Grecia, Turcia
  • Grupa 6: Bosnia, Elveția, Estonia

În play-off se califică cele 6 câștigătoare de grupe. Alte 12 echipe, calificate la Campionatul European din 2018, și-au asigurat deja prezența în această fază. Se vor forma 9 perechi, iar câștigătoarele vor merge la Mondialul din 2019.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 18 07. 2017, 18:13
Actualizat: 18 07. 2017, 19:13