Ne batem cu Polonia și la handbal!
La sediul Federației Europene de Handbal de la Viena a avut loc
azi tragerea la sorți pentru faza optimilor de finală ale Cupei
EHF.
Din cele 16 competitoare aflate în cele două urne, sorții au
hărăzit ca Știința HCM Baia Mare să întalnească în primăvara
europeană formația poloneză SPR Lublin SSA.
Meciul tur din optimi va avea loc pe data de 6 sau 7 februarie iar
returul ce va fi găzduit de către Sala Polivalentă Lascăr Pană din
Municipiul Baia Mare se va juca pe 13 sau 14 februarie.
Interesant este faptul că dubla contra polonezelor vine la exact un
an de la confruntările cu finalista de anul trecut al CupeF, HC
Leipzig.
Formația poloneză a eliminat în această ediție de calificare a
Ligii Campionilor o altă formație romanească pe Rulmentul Brașov,
iar în turul 3 al Cupei E.H.F. a trecut de formația maghiară
Cornexi Alcoa.
În timp record la doar cateva minute de la aflarea adversarului,
tehnicienii băimăreni au reușit să-și procure primele casete cu
meciuri ale echipei poloneze.
„La o primă vedere pare o tragere la sorți avantajoasă,
față de echipele din Danemarca, Spania, Germania sau Rusia, dar să
nu uităm că Lublin este campioana Poloniei. Are foarte multe
componente în națională, două dintre jucătoare sunt din Belarus iar
una din Lituania. Suntem totuși avavntajați de faptul că totuși vom
juca returul pe propriul teren„, a spus Daniel Kotecz,
director sportiv Știința HCM Baia Mare.
Articol scris de Alin BOȚIOC