Cristina Neagu, cea mai valoroasă jucătoare a României, a fost aleasă abia a patru cea mai bună handbalistă a lumii în 2017, conform unui sondaj realizat de site-ul handball-planet.com. Aproximativ 80.000 de fani au votat. Trei handbaliste din Norvegia i-au luat fața Cristinei, află acum la CSM București.
Nora Mork a primit 60 de voturi, fiind urmată de compatrioatele sale Camilla Herrem (50 de puncte) și Stine Bredal Oftedal (49 de puncte).
Cristina Neagu a strâns 42 puncte în tradiționala anchetă, în timp ce Jovanka Radicevic (Muntenegru) a ocupat poziția a cincea, cu 39 puncte.
Interul dreapta norvegian a primit voturi din partea a 16 jurnaliști de specialitate din 13 țări și din partea a circa 80.000 de fani din toată lumea.
Neagu a câștigat ancheta Handball Planet în 2015 și 2016, norvegianca Heidi Loke a fost cea mai bună în 2011, 2013 și 2014, iar unguroaica Zsuzsanna Tomori în 2012.
În cea mai importantă anchetă, cea a IHF, în care românca e singura care a câștigat de trei ori, Neagu se află în continuare în cursă. De altfel, starul lui CSM București i-a invitat pe fani să o voteze, prin intermediul contului său de Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER