„Neagu de acum, mai bună ca Neagu din trecut!”** Cea mai bună jucătoare a lumii în 2010 speră ca în cinci luni să fie aptă de joc
La doar 23 de ani, Cristina Neagu a trecut prin experiențe de viață pe care alții le trăiesc la vârste mult mai înaintate. Talentul și seriozitatea cu care abordează orice aspect din lumea handbalului i-au adus rezultate de excepție, la nivel de club și la echipa națională, dar și la nivel individual, ea fiind desemnată „Cea mai bună jucătoare a lumii” în anul 2010.
Dincolo de partea plină a paharului, 2011 a fost însă și cel care i-a adus suferință, după ce a fost nevoită să se opereze la umărul drept, în SUA. Săptămâna aceasta se împlinește un an de la ultimul său meci. „Am trecut prin multe de atunci, m-au durut multe. Am fost criticată că am pus mingea deoparte, dar am avut o șansă extraordinară. Întâi să o cunosc pe Anja Andersen, căreia îi mulțumesc din tot sufletul pentru sfatul de a mă opera. Am rămas prietene, este un om extraordinar, se interesează și acum de starea mea. Cred că toată cariera nu i-aș putea mulțumi”, demarează handbalista descoperită de Maria Covaci.
„Ion Țiriac m-a ajutat enorm”
Anja nu a poposit prea mult în Vâlcea, dar o relație pare că s-a cimentat pentru totdeauna. Un alt nume mare, de această dată al sportului românesc, avut o inițiativă senzațională. „A doua șansă a fost să primesc oferta domnului Ion Țiriac de a merge să mă operez în SUA. M-a sunat și mi-a spus: «Uite, e un medic ce a operat-o pe Șarapova și acum joacă fără probleme. Nu ai vrea să încerci și tu?». «Ba da, cum să nu?», i-am răspuns. M-a ajutat enorm, pentru că eu eram deja decisă să mă operez, dar nu aveam unde. Nu a venit nimeni să mă îndrume. Mă bucur că am așteptat acele trei luni până la operație, pentru că am ajuns la medicul care trebuia. După ce a văzut RMN-ul meu, a știut exact ce am, deși alți 8-9 medici înainte nu au putut să-mi spună exact. Încă de atunci mi-a spus că va fi greu, că voi sta un an, de aceea nu pot înțelege cum unii așteptau să revin în 2-3 luni. Eu niciodată nu am spus așa ceva”, povestește Cristina, oarecum cu năduf, pentru că experiențele prin care a trecut din momentul deciziei de a se opera nu au fost totdeauna cele mai plăcute.
„Voi fi aptă 100%”
În toată această perioadă, interul stânga s-a consumat psihic enorm, a strâns din dinți, a făcut mii de ore de recuperare în care și-a pus parcă toată forța și bucuria de a juca handbal. „Am învățat atât de multe în această perioadă. S-a spus că voi ajunge doar o apărătoare, că șutul meu nu va mai fi la fel etc. Dar, eu pot spune sincer, pentru că sunt un om sincer: Cristina Neagu de acum va fi mai bună decât Cristina Neagu de dinainte de operație. Eu știu prin ce am trecut, cum m-am pregătit, cât de mult îmi doresc să revin și de ce sunt în stare. Iar când voi reveni, știu sigur că voi fi aptă sută la sută. În ianuarie am fost la ultimul control, medicul mi-a spus atunci că am cartilajul umărului refăcut în proporție de 70 la sută și că în trei-cinci luni se va reface complet”, trage speranțe bucureșteanca.
Psihic excelent
Ce-i rezervă viitorul? „În aprilie voi merge din nou la control, iar atunci sper să primesc veștile bune că pot reîncepe antrenamentele. E extraordinar pentru mine, mulți au spus că nu se va reface acest cartilaj, dar uite că se întâmplă. A fost prima accidentare gravă din viața mea, dar îmi ajunge. Fizic nu sunt mari schimbări, greutatea e aceeași, dar am mai pus masă musculară, ceea ce îmi dă încredere. Am alergat mult, am făcut forță, cu psihicul stau excelent, așa că sper din tot sufletul că voi prinde finalul de sezon”, a conchis Cristina.
Portarul Katrine Lunde Haraldsen merită cu prisosință titlul de cea mai bună jucătoare a anului 2011 Cristina Neagu
Pe 12 februarie 2011 a jucat ultimul meci în Liga Campionilor, Itxako – Oltchim
La acest articol despre mine aș da titlul „Cristina Neagu, așa cum e ea” Cristina Neagu
Neagu s-a accidentat după ce a suferit o ruptură a ligamentelor de la umărul brațului său de aruncare, cel drept
CLASAMENT grupa principală 2
1. Oltchim 2 2 0 0 61-46 4
2. Buducnost 2 2 0 0 58-48 4
3. Metz 2 0 0 2 48-59 0
4. Krim 2 0 0 2 46-60 0
Următoarele jocuri: Metz – Krim (sâmbătă), Oltchim – Buducnost (duminică)