Neagu la superlativ! Cifrele fabuloase ale Cristinei în primele 23 de minute ale meciului cu Cehia, înainte să fie marcată om la om
Cristina Neagu a fost de neoprit în prima repriză a meciului cu Cehia. Balonul de Aur din handbal le-a umplut poarta cehoaicelor, reușind să înscrie de 7 ori din 8 aruncări în primele 30 de minute,
România a început în forță meciul cu Cehia, din optimile de finală ale CM de handbal, cu Cristina Neagu principala gură de tun. Cea mai bună handbalistă din lume a fost providențială pentru naționala condusă de Martin Ambros, iar startul optimei de finală contra Cehiei a venit cu patru goluri din primele patru aruncări, sinonime cu primele patru reușite ale naționalei noastre!
Apoi, indiferent de poziție, culoar sau de mâna ridicată amenințător de arbitri pentru a anunța intrarea în jocul pasiv, Cristina nu a iertat aproape nimic. A transformat cu precizie două lovituri de la șapte metri, a mai înscris de două ori din trei aruncări înainte ca adversarele s-o marcheze om la om, într-un moment în care tabela „cânta” pentru România.
Fără gol în ultimele șapte minute, Neagu a terminat repriza cu șapte goluri din opt aruncări și a ajuns la 36 de reușite în Germania.