Cristina Neagu (22 de ani) are handbalul mondial la degetul mic. Pentru că în spate ține și naționala României, și pe Oltchim Râmnicu Vâlcea. Și, inevitabil, după demonstrația de forță de la Europene, au început să sosească și ofertele. Așa cum ProSport a anunțat încă de ieri, deținătoarea Ligii Campionilor, Viborg, pare decisă să o înregimenteze pe cea mai bună jucătoare română a momentului.
Sosită în țară duminică noaptea, bucureșteanca nici n-a avut ieri timp să pună geană pe geană. S-a relaxat câteva ore acasă alături de părinții săi, a gustat, ca-n copilărie, din bunătățile preparate de mama sa și a găsit la secțiunea „missed calls” a telefonului mai mult de „n”-șpe apeluri nepreluate. Și dacă tot a ținut steagul sus la Europene, Cristina a pozat pentru ProSport cu accesoriul pe care-l iubește cel mai mult, pentru ca spre seară să fie invitată la GSP TV și Digi sport. Unde, bineînțeles, n-a ocolit răspunsurile privind viitoarea sa destinație. „Eu mai am șase luni de contract cu Oltchim. Personal, vă dați seama că mi-aș dori să joc la una dintre cele mai mari echipe ale Europei, probabil la una dintre cele nordice. Pentru că nu mă pot duce ca un fotbalist să joc în Arabia Saudită doar pentru bani. Eu joc handbal și n-aș putea să spun nu unei oferte tentante”, a mărturisit Cristina.
Din informațiile ProSport, Viborg pare să-i fi pus pe masă interului stânga 300.000 de euro pe sezon, trupa Cristinei Vărzaru traversând o perioadă neagră. E eliminată din Champions League, iar după plecarea Bojanei Popovic la Buducnost, jocul pe interstânga e deficitar.
Gavrilescu: „Reluăm discuțiile în ianuarie”
„Cristinei îi expiră contractul cu Oltchim în vara anului viitor. Dacă își va dori să plece, va pleca, nu avem ce să-i facem. Noi am început tatonările pentru o eventuală prelungire a contractului. Am vorbit deja cu Neagu, înainte de Campionatul European, ne-a spus că vrea să se mai gândească. Vom relua discuțiile în luna ianuarie, după sărbători. Este normal că ne dorim enorm să o păstrăm la Oltchim. Am văzut știri conform cărora ar putea primi 600.000 de euro pentru două sezoane. Sincer să fiu, nu cred. Cert este că pe adresa clubului Oltchim nu a venit până acum o cerere oficială de transfer de la Gyor, Itxako sau Viborg”, susține președintele de la CS Oltchim, Ioan Gavrilescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER