Jucătoarea Oltchimului a fost anunțată în lotul lărgit al României pentru Campionatul European de Handbal din Serbia (4-16 decembrie)
Tadici le-a mai trecut în lot pe Stanca, Brădeanu și Vizitiu, handbaliste care n-au fost la Trofeul Carpați
Problemele medicale pe care le-a acuzat la umăr au ținut-o pe Cristina Neagu (foto) în afara terenului la Oltchim, dar și la prima reprezentativă. Interul campioanei României și-a spus ultima „poveste” la lot în 2010, la Campionatul European, când naționala a obținut în premieră o medalie. Iar fără Cristina în echipă, reprezentativa și-a pierdut parcă din putere și statutul de „forță” căpătat în Europa, dar și locul la Jocurile Olimpice. După doi ani de absență, Neagu revine și sub tricolor, la turneul continental din Serbia (4-16 decembrie), după ce a făcut același lucru la echipa de club. Informația a fost certificată prin lotul lărgit pe care FRH l-a anunțat la EHF. „Neagu este deja un mare câștig pentru națională prin revenirea ei pe teren și cu siguranță va face parte și din echipa care merge la Euro”, ne-a declarat Tadici, care a inclus-o pe jucătoare în lotul lărgit, alături de alte nume importante: Stanca, Brădeanu sau Vizitiu.
Lotul lărgit pentru Euro 2012
Portari: Tolnai (Uskudar/Turcia), Ungureanu (Oltchim), Smedescu (Baia Mare), Nichita (Brăila), Mureșan (Zalău) Extreme stânga: Curea (Oltchim), Hotea (Brașov), Dincă (Cluj) Extreme dreapta: Nechita (Oltchim), Paraschiv (Cluj), Pârvuț (Baia Mare), Burghel (Brașov) Pivoți: Manea, Stanca (ambele Oltchim), Pintea (Zalău), Apetrei (Brașov) Linia de 9 metri: Neagu, Meiroșu, Brădeanu (toate Oltchim), Geiger, Buceschi (ambele Baia Mare), Druțu, Țăcălie (ambele Brașov), Vădineanu, Cartaș (ambele Cluj), Băbeanu (Craiova), Marin (Roman), Varga (Zalău), Vizitiu, Perianu (Brăila)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER