Neven Hrupec: „O calificare în Final Four ar fi ca un cadou pentru noi”. Dunărea Brăila – Minaur Baia Mare, al doilea derby românesc al sezonului în Europa | INTERVIU

Neven Hrupec reactioneaza in meciul de handbal feminin dintre HC Dunarea Braila si CSM Bucuresti, contand pentru Liga Florilor, desfasurat fara spectatori in Sala Ioan Kunst Ghermanescu-Polivalenta din Bucuresti, marti 2 februarie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Neven Hrupec se bucură de faptul că are șansa de a lupta cu Dunărea Brăila pentru un loc în turneul Final Four al European Handball League. Atingerea acestei performanțe ar fi ca un cadou pentru echipă, a declarat antrenorul într-un interviu pentru ProSport.

Dunărea Brăila și Minaur Baia Mare se înfruntă în următoarele două weekend-uri pentru calificarea în turneul Final Four al European Handball League. Manșa tur are loc sâmbătă, în Brăila, de la ora 15:00.

Este al doilea derby românesc al sezonului în Europa, după ce am avut și CSM B handball kleagueucurești – SCM Rm. Vâlcea în Liga Campionilor.

Neven Hrupec: „Minaur este favorită, dar jucăm fără presiune, nu avem nimic de pierdut”

Neven Hrupec a făcut o treabă bună la Brăila în acest sezon în Europa, reușind să califice Dunărea între cele mai bune opt echipe din European Handball League. Fetele lui au depășit câteva nume importante înainte de a ajunge la această „dublă” cu Minaur Baia Mare.

Antrenorul Dunării Brăila a acceptat să ofere un interviu pentru ProSport înaintea jocului de sâmbătă:

Ce așteptări aveți de la această „dublă” cu Minaur Baia Mare?
În primul rând, suntem foarte fericitți că aveam ocazia de a disputa aceste două meciuri. Dacă privim puțin în urmă, Dunărea Brăila a reușit câteva meciuri foarte bune, reușind să elimine adversari importanți, precum Tertnes Bergen, Viborg, Fleury, Kuban Krasnodar. Am avut două meciuri bune și cu Siofok.

Acum, ne așteaptă alte două partide frumoase. Minaur Baia Mare este favorită, dar asta nu ne împiedică să visăm la Final Four. Mă aștept la două jocuri deschise, ne vom lupta pentru șansa noastră, vom încercăm să jucăm cât de bine putem. Venim după o pauză destul de mare, câteva jucătoare au fost și la loturile naționale. Iar 2-3 antrenamente în formulă completă înaintea meciului de sâmbătă nu sunt suficiente pentru a pune toate lucrurile la punct. Dar ambele formații suntem în aceeași situație. Vrem să ne bucurăm de aceste jocuri, evoluăm fără presiune și nu avem nimic de pierdut.

Ce va conta cel mai mult în acest meci?
În primul rând, așteptăm rezultatele la testele Covid-19. Suntem într-un sezon special, cu multe pauze, cu multe teste Covid-19, nu poți face foarte multe planuri până nu ai certitudine rezultatelor la teste. Dar unitatea de grup, energia pe care reușim să o punem în teren, sperăm să ne ajute să obținem un rezultat pozitiv după prima șansă. Realistic vorbind, Baia Mare are un avantaj, este văzută una dintre echipele favorite ale competiției. Dar pe de altă parte este o șansă extraordinară pentru club și încercăm să profităm la maximum de ea. Nu trebuie să uităm faptul că în Brăila se joacă doar prima „repriză” a calificării.

Neven Hrupec: „În Europa ne-am depășit planul”

Dunărea Brăila a eliminat una dintre favorite pe parcurs, Viborg © FOTO: Sorin Pană/Sport Pictures

Ce obiective are Dunărea Brăila?
În Europa ne-am depășit deja planul. În competiția internă încercăm să termină în Top 5, chiar dacă va fi dificil. Cu atât de multe pauze este greu și pentru antrenori cum să planifice un vârf de formă, dar sperăm că vom reuși până la final să ne atingem obiectivul. Cât privește parcursul ulterior în European Handball League, orice reușită de acum va fi ca un cadou pentru echipă.

„România va avea sută la sută o echipă în Final Four. Iar acolo, orice este posibil. Într-o zi bună, calificarea în finala competiției nu este imposibilă de realizat”, Neven Hrupec

Aveți un portar în are formă, Ljubica Nenezic. Poate fi atu-ul echipei în „dubla” cu Minaur?
Sunt fericit pentru ea, pentru cum a jucat la turneul preolimpic. În relație unu la unu a apărat extraordinar cu Norvegia, a făcut un meci foarte bun și cu România. Dar noi avem 2 portari care și-au făcut treaba în acest sezon. Și Elena Șerban ne-a ajutat mult. Sper ca ambele fete să fie la cel mai înalt nivel și cu Minaur Baia Mare.

Care este situația în lot?
În primul rând, așteptăm rezultatele la testele pentru Covid-19. Sunt unele mici accidentări, avem și câteva fete care au avut de tras la echipele naționale, dar în principiu toată lumea va fi bine la ora jocului.

„Elena Dache și Elena Șerban pot fi soluții bune pentru naționala României”

Dacă ați avea posibilitatea să transferați pe cineva de la Minaur Baia Mare, pe cine ați lua la echipă?
Este oarecum simplu de răspuns, pentru că Minaur are jucătoare bune pe fiecare post. Jovana Kovacecic cred că a fost în acest sezon cea mai bună jucătoare străină din România. De asemenea, pivotul Linn Blohm, care pleacă la Gyor, este o altă handbalistă valoroasă. Să nu o uităm pe Cristina Laslo, ea are multă calitate. Cred că toate aceste fete și-ar găsi locul la multe echipe care joacă în cupele europene.

Elena Dache este una dintre jucătoarele cu cea mai frumoasă ascensiune din ultima vreme în Liga Florilor © FOTO: Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

În final, v-aș întreba și de naționala României. Pe Elena Dache ați fi văzut-o la lot?
Nu ar fi corect să spun acum, după ce s-a terminat totul, dacă Elena Dache trebuia luată la turneul preolimpic. A fost alegerea antrenorilor României, ei au știut de ce au avut nevoie. Dar pot să spun că Elena Dache și Elena Șerban au făcut un sezon foarte bun la Brăila, ne-au ajutat mult și cred că pot fi soluții bune pentru naționala României. Acum, alegerea este doar a antrenorilor.

Publicat: 26 03. 2021, 11:38