CSM București va întâlni duminică, de la ora 18:00 (DigiSport, Dolce Sport), Rostov Don într-un meci din Grupa principală 1 a Ligii Campionilor. Este al doilea meci de categorie „Final 4” al campioanei României care se desfășoară în această perioadă în Sala „Polivalentă”.
Meciul are o miză mare în perspectiva celor două echipe de a-și face traseul mai lejer spre turneul final de la Budapesta, care va avea loc în luna mai. „Sigur ne vor crește șansele pentru ocuparea locului 1 în cazul unei victorii, dar în același sigur nu va fi suficient. Ne mai trebuie încă o victorie în deplasare, în afară de cea de la FC Midtjylland”, ne-a declarat Nicolae Luca, team-managerul echipei CSM București.
CSM București așteaptă reprezentanta Rusiei din postura de lider. „Tigroaicele” au un avans de 2 puncte și nu-și permit luxul de a fi relaxate. „Jucăm cu presiunea victoriei, avem nevoie de orice punct, suntem conștienți de greșeala de la Nykobing. După acea înfrângere, vom trage în toate jocurile din grupa principală. Rostov sau Gyor nu se pot încurca în deplasare cu echipele venite din grupa noastră, Krim și Nykobing. Este clar că vor acumula fiecare câte 8 puncte din respectivele >, pe când noi trebuie să alergăm după fiecare punct. Ba mai mult, chiar să recuperăm și handicapul de 2 puncte din grupa anterioară, după eșecul de la Nykobing. Asta este presiunea. Și mai rămâne cel puțin presiunea locului 2”.
CSM București va aborda de duminică fără a avea probleme majore de lot. Și această întâlnire se va disputa cu casa închisă.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER