Norvegia a câștigat, sâmbătă, scor 34-24, primul meci din optimile de finală ale Campionatului Mondial de handbal masculin, împotriva Macedoniei și a obținut calificarea în sferturile de finală ale competiției.
Norvegia a condus meciul pe durata tuturor celor 60 de minute. Naționala antrenată de Christian Berge s-a desprins pentru prima dată la trei goluri, scor 8-5, în minutul 15 al partidei, însă Macedonia, cu un joc foarte agresiv în fața defensivă, a reușit să restabilească egalitatea cu zece minute înainte de finalul reprizei.
La pauză, a fost 12-10 pentru Norvegia, care a oferit o adevărată demonstrație de forță în partea a doua a jocului. Cea mai mare diferență s-a înregistrat în minutul 55, 32-21 în favoarea nordicilor, care s-au impus în final, la zece goluri, 34-24.
Extrema stânga Marcus Jondal, care a primit și premiul pentru MVP-ul partidei, a fost cel mai bun marcator al Norvegiei, cu șase goluri. Jondal a fost secondat de Tangen, tot cu șase reușite și centrul Sander Sagosen, cu cinci goluri.
Interul dreapta de la Barcelona, Kiril Lazarov, cu șapte goluri, a fost cel mai prolific jucător din tabăra Macedoniei.
În sferturile de finală, Norvegia va evolua împotriva învingătoarei dintre Danemarca și Ungaria.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER