Nu am reușit încă o minune! Hypo – HCM Baia Mare 23-20

Vicecampioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, de formația austriacă Hypo Viena, cu scorul de 23-20 (16-10), în cea de-a patra partidă din grupa A a Ligii Campionilor.

Marcatoare:

Hypo Viena – Do Nascimento 12 goluri, Rodrigues 5, Fachinello 3, da Silva 1, Spiridon 1, da Rocha 1

HCM Baia Mare – Rudics 4 goluri, Geiger 3, Puiu 3, Marin 3, Tătar 2, Oltean 2, Ghionea 1, Pîrvuț 1, Nechita 1.

Portarul echipei HCM Baia Mare, Paula Ungureanu, a avut 19 de intervenții reușite.

La Hypo s-au aflat în lot și jucătoarele de origine română Gabriela Rotiș-Nagy și Simona Spiridon.

În celălalt meci din grupa A, Gyor ETO a învins, tot sâmbătă, pe teren propriu, formația Thuringer HC, cu scorul de 29-22 (13-11).

În primul meci din grupa A, HCM Baia Mare a cedat, în deplasare, în fața campioanei Germaniei, Thuringer HC, cu scorul de 29-36 (15-18), iar în cel de-al doilea a pierdut, pe teren propriu, cu deținătoarea trofeului, Gyor ETO, cu 21-33 (10-16).

Cea de-a treia partidă din grupa A, cu Hypo Viena, a reprezentat și prima victorie pentru HCM, care s-a impus cu scorul de 24-23 (8-12).

După patru meciuri disputate în grupa A, Gyor are 8 puncte, Hypo 4, HCM Baia Mare și Thuringer, câte 2.

Pentru HCM Baia Mare urmează meciul de pe teren propriu, cu Thuringer HC din 9 noiembrie și ultima partidă din grupă, în 16 noiembrie, pe terenul celor de la Gyor.

Primele două clasate se vor califica în faza următoare.


HCM Baia Mare se află în fața unui nou meci de foc în Liga Campionilor. De la 21:25, elevele lui Costică Buceschi dau piept cu Hypo Niederosterreich și speră să repete evoluția din urmă cu două săptămâni, când s-au impus la limită în fața austriecelor, scor 24-23.

Cu două puncte strânse în primele trei etape, HCM mai poate spera la calificarea în următoarea rundă a Ligii Campionilor, dacă se impune astăzi la Viena. Iar trupa din Baia Mare va avea parte de o susținere specială în Austria, unde și-au anunțat prezența mai mulți fani români.

În tur, eroina HCM-ului a fost Aneta Pîrvuț, care a adus victoria cu un gol marcat cu 30 de secunde înaitne de final, însă în seara asta va fi nevoie cu siguranță ca toate componentele echipei condusă de pe bancă de Costică Buceschi să strălucească.

Clasament Grupa A
1. ETO Gyor 6 pct
2. Thuringer HC 2 pct (-7)
3. Hypo 2 pct (-14)
4. HCM Baia Mare (-18)

Partida Hypo – HCM Baia Mare va fi transmisă în direct de Dolce Sport, iar evoluția scorului poate fi urmărită pe www.prosport.ro.
 

Publicat: 02 11. 2013, 23:17
Actualizat: 02 11. 2013, 23:18