Nu vrea să îl demită! „Ar fi o greșeală schimbarea lui Kovacs acum!”
Președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat că nu ia în
calcul schimbarea antrenorului Peter Kovac înainte de terminarea
meciurilor din grupa C a Ligii Campionilor la handbal feminin.
„Ar fi o greșeală schimbarea lui Kovacs acum. Nu știu ce
va fi după partidele din Grupa C, dar acum nu se pune problema unei
demiteri. Continui să cred că singura problemă în ceea ce-l
privește pe acest antrenor este comunicarea. Nu se face înțeles. Am
învățat din greșeli. În sezonul trecut eram într-o situație
identică. Toată lumea cerea demiterea lui Voina. Am purtat discuții
cu Herbert Muller. Până la urmă a rămas Voina și am ajuns în
finală. Se poate repeta istoria, v-o spune Gavrilescu. În orice
caz, Liga Campionilor se întrerupe în 21 noiembrie și vom avea la
dispoziție două luni pentru a trage linie, pentru a vedea ce este
de făcut. Important este să ne calificăm din această grupă. Meciul
crucial este duminică. Randers vine la Râmnicu Vâlcea să câștige,
este ultima lor șansă. Dacă le batem, suntem în grupele principale.
Dacă ne bat, situația noastră este critică, ne mai salvează numai
rezultatele indirecte. Sper ca toată lumea să fie conștientă de
importanța acestei partide. Nu va fi un meci ușor, cu danezii nu te
joci. Sper ca sala să fie arhiplină, fetele au mare nevoie de
susținerea vâlcenilor”, a afirmat Gavrilescu.
Președintele de la Oltchim își dorește pe Buducnost în grupele
principale, în cazul în care Oltchim se va califica: „Sper
să nimerim cu Buducnost în grupele principale pentru că astfel
șansele noastre de calificare în finală ar fi considerabil mai
mari. Buducnost este, în opinia mea, principala favorită la
câștigarea trofeului. Viborg le-a rezistat o repriză în etapa a
patra dar apoi nu a mai putut face față. Și vorbim acum de
câștigătoarea Ligii Campionilor. Buducnost are o linie de nouă
metri fantastică”.
Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins,
duminică, în deplasare, cu scorul de 26-22 (13-13), formația
franceză Toulon, într-un meci din etapa a IV-a a grupei C a Ligii
Campionilor, reușind al doilea succes din această fază a
competiției.
În primele trei meciuri din grupă, Oltchim a bifat o victorie cu
Toulon (28-19) și două înfrângeri cu formațiile nordice Randers HK
(23-27) și Larvik HK (31-34).
În grupa C, Oltchim mai are de disputat două meciuri, ambele pe
teren propriu, cu Randers HK (14 noiembrie) și cu Larvik HK (21
noiembrie).
În sezonul trecut, formația vâlceană a jucat finala Ligii
Campionilor, pierdută în fața danezelor de la Viborg HK, obiectivul
actualei stagiuni continentale fiind câștigarea trofeului.
Sursa: Mediafax