Pivotul campioanei României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, Oana Manea a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că va juca din sezonul viitor la campioana Sloveniei, Krim Ljubljana, cu care va semna un contract valabil pe doi ani.
Oana Manea joacă la Oltchim fără întrerupere de 13 ani, ea sosind la formația vâlceană în anul 2000. Din lotul actual al campioanei, doar extrema Ada Nechita este mai „veche”, cu un an, decât pivotul Oana Manea.
Handbalista în vârstă de 28 de ani a spus că încă nu-i vine să creadă că va pleca de la Oltchim: „Nici nu realizez că plec, e o nouă experiență. Am senzația că merg în vacanță, la București, nu-mi dau seama încă. Au fost mulți ani și multe lucruri am trăit la Oltchim. Chiar și o parte din copilărie am petrecut-o aici, mai mult ca la București. Plec cu inima îndoită, știu că îmi va fi greu, sunt tristă”.
Handbalista care a cucerit toate titlurile naționale cu Oltchim începând din anul 2000, adică opt, plus patru Cupe ale României și o Supercupă a României, are și un mesaj pentru fanii echipei vâlcene și ai echipei naționale.
„Foarte mulți oameni, nu doar din Râmnicu Vâlcea, m-au încurajat și mi-au fost alături în toți acești ani. Vreau să le mulțumesc, oricât de greu a fost în unele momente pentru mine, mi-au fost alături. Iar asta nu se poate uita. Am trimis o scrisoare de retragere din echipa națională, dar eu cred că timpul le va rezolva pe toate și nu cred că e o retragere definitivă a mea. Vom vedea ce ne va rezerva viitorul”, a afirmat Manea, care a fost în echipa Oltchimului și la toate performanțele continentale, adică la câștigarea Cupei Cupelor și a Trofeului Campioanelor (2007), finala Ligii Campionilor (2010) sau semifinalele competiției (2009, 2012 și 2013).
La nivel de echipă națională, Oana Manea a cucerit medalia de bronz la CE din 2010, iar un an mai târziu a fost desemnată cea mai bună handbalistă din România.
Oana Manea va pleca duminică spre Slovenia, iar luni se va întâlni cu conducerea echipei Krim Ljubljana.
„Negocierile s-au încheiat, voi avea și o mașină de serviciu, tot ce am cerut. Voi semna și contractul, care va fi pe doi ani, și voi face și circuitul medical. Apoi voi reveni acasă și reunirea echipei va avea loc în 22 iulie. Voi începe un nou drum și sper să fie bine. Știu sigur că îmi va fi dor de casă, dar sunt foarte hotărâtă. Trebuia să fac și acest pas”, a încheiat Oana Manea.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER