Handbalista Ramona Farcău (37 de ani), 675 de goluri pentru naționala României în 205 meciuri și actualmente jucătoare la CSM Ploiești, a protestat în finalul săptămânii trecute la adresa autorităților române. Ea și-a inscripționat pe tricou mesajul „Vreți medalii, dar ne tratați ca pe niște sclavi! Respectați-ne!”, iar pe pagina sa de facebook a scris: „Pentru toți cei care se fac responsabili de declinul sportului românesc, pentru toți cei care au ales să-și asocieze imaginea cu munca sportivilor de performanță, alergând doar după propriile beneficii, pentru toți cei care au ajuns să conducă destinele sportivilor din România fără nici un fel de competență… Respectați-vă valorile!!!” Am rugat-o pe Ramona să explice protestul ei.
Ai postat un mesaj pe facebook prin care ceri respect din partea autorităților din România? Ce înseamnă acest respect pentru un sportiv român? Aș începe de la interpretarea cadrului legislativ, în care sportivul român nu se regăsește. Noi, sportivii de performanță, suntem pierduți printre articole de lege, ordonanțe si decrete. Vrem să fim protejați, ca orice cetățean care muncește corect în țara asta, fără a ne face griji că nu vom fi plătiți, după luni de muncă, sau că nu ne sunt respectate contractele și că nu ni se oferă o șansă reală de a performa. E simplu să arunci vina pe sportiv, la cel mai mic eșec, pentru ca apoi, la primul succes, să îți asociezi imaginea publică de munca acestuia. Uitați-vă la ce se întâmplă când o echipă românească pleacă la o competiție internațională: în avion se urcă mai mulți delegați și demnitari decât sportivi, iar multi dintre ei, credeți-mă, nici la meci nu se prezintă. Însoțirea echipei este, de multe ori, un motiv turistic și nu are legatură cu interesul acestora pentru sport. Vi se pare normal ca în ziua de azi sportivul să fie obligat să își câștige drepturile apelând la comisii și la avocați?
Ai simțit această lipsă de respect pe parcursul întregii cariere? În niciun caz. Aș vrea să precizez faptul că sunt și oameni care au susținut sportul și s-au luptat pentru drepturile sportivilor de performanță. Atât la Zalău, cât și la Oltchim sau la echipa națională m-am bucurat de susținere. În tot acest context, aș vrea să îl amintesc pe domnul Tadici, care, deși a stârnit multe controverse, s-a luptat întodeauna pentru drepturile sportivelor. În 24 de ani de când practic handbalul, nu m-am confruntat cu o astfel de situație, precum cea de la Ploiești, în sensul că nimeni nu își asumă nimic. Cred că este o chestiune care ține de demnitate. Nu așteptăm minuni, acceptăm faptul că situația poate fi sumbră, dar să ne spună adevărul, pentru a ști pe ce drum o apucăm.
„Sunt sportivi care acum au aflat ce înseamnă PFA sau că există o lege a sportului care se bate cap în cap cu legea fiscală”
La ce te așteptai din partea autorităților? Ce să facă pentru sport? În primul rând, să schimbe cadrul legislativ, pentru a avea liniște să ne pregătim. Sunt sportivi care acum au aflat ce înseamnă PFA sau că există o lege a sportului care se bate cap în cap cu legea fiscală. În al doilea rând, aștept de la cei care conduc sportul să managerieze corect resursele materiale sau financiare și astfel nu am mai fi puși în situația de a auzi întruna că „nu sunt bani”. Bani ar fi dacă am ști sa avem grijă de ei. Ați văzut și voi ce s-a întâmplat cu echipamentul sportivilor olimpici și sumele care au fost vehiculate în acest caz. Unde s-a mai întâmplat așa ceva în lumea bună a sportului? Mare parte din răul sportului românesc nu este cauzat neapărat de incompetență sau de lipsa banilor, ci de promovarea intereselor personale, mai presus de interesele sportului.
Concret, de ce simțiți că sunteți tratați ca niște sclavi? Cine vă tratează așa? Și antrenorii? Și președinții de club? Șefii de la Federație? În niciun caz nu este vorba despre antrenori sau despre iubitorii sportului. Când vine vorba despre conducători însă, ar fi multe de spus. Totul pleacă de la un cadru legislativ extrem de vag, care lasă loc de interpretări oricui, în funcție de interes. De multe ori, sportivii sunt la mijloc și ei sunt cei care suferă. Este dureros când vezi că oamenii care n-au făcut în viața lor sport, nu au niciun fel de pregătire de specialitate și văd sportul doar ca pe un mijloc de a ieși în față, decid soarta sau cariera unui sportiv.
„În ultima perioadă, ne-am plătit chiriile din propriile buzunare”
Care e situația la Ploiești? Consider că noi, sportivii, am dat dovadă de toată înțelegerea, până in momentul în care am realizat că e ceva suspect. În luna februarie, am fost obligate de conducerea clubului să ne facem PFA-uri, deși sportivii clubului nu si-au dorit acest lucru. Ni s-a transmis că, dacă nu ne facem PFA, nu vom mai încasa niciun ban. Așa am ajuns cu toții să avem PFA-uri, pentru ca acum să ni se spună că este illegal să fim plătiți în acest mod. În lunile martie și aprilie, am fost plătite prin PFA. Cum se explică acest fapt? Deci ori în prezent este legal, ori au făcut plăți ilegale, până în momentul în care au considerat că este ilegal. În plus, prin această formă contractuală, trebuie să plătim impozite pentru sume neîncasate! Cine își asumă această decizie?
Sunt promisiuni că vă veți primi restanțele de la club?

 Promisiuni? Ar fi bine! În fiecare zi ne întrebăm dacă vine măcar cineva să ne spună ce se întâmplă. Prima dată, a venit domnul viceprimar Cristi Ganea, care a fost delegat să se ocupe de situația de la club. A promis că își asumă soluționarea cazului, pentru ca apoi să aflăm din presa locala faptul că vrea să renunțe la tot. Ulterior, au venit domnul primar Alin Dobre și directorul clubului, Cezar Stoichiciu, însă de fiecare dată n-au avut răspunsuri concrete, motivând că se așteaptă răspunsuri de la Ministerul Tineretului și Sportului, apoi de la Finanțe, și tot așa. Toate astea s-au întâmplat după aproape 4 luni de neplată, timp în care nimeni nu a găsit soluții. Și nu este vorba doar despre neplata salariilor, ci si de alte costuri pe care sportivii de la CSM Ploiești le au acoperite în contract. De exemplu, chiria. În ultima perioadă, ne-am plătit chiriile din propriile buzunare, desi clubul avea obligația să le achite. Dacă nu am fi plătit, proprietarii ne-ar fi evacuat din apartamente, neavând nimeni răbdare să aștepte fără bani, până găsesc ei o soluție.
„M-am mai confruntat cu o astfel de situație la Oltchim, în ultimul an de existență a clubului, dar în fața noastră veneau, în mod regulat, conducătorii clubului și ne țineau la curent cu ce se întâmpla”
Ai mai pățit așa ceva în carieră? M-am mai confruntat cu o astfel de situație la Oltchim, în ultimul an de existență a clubului, dar în fața noastră veneau, în mod regulat, conducătorii clubului și ne țineau la curent cu ce se întâmpla. Ba mai mult, aceștia au fost sinceri cu noi, spunându-ne că este o situație critică și că nu mai sunt bani, iar cine vrea să plece este de înțeles și poate să plece. Cine vrea să rămână să rămână, urmând să joace fără bani, până la finalul sezonului. În acele condiții, eu și colegele mele am rămas și am jucat din respect pentru istoria Oltchimului, pentru conducători, pentru oraș și pentru tot ce ne-a oferit clubul acela. La Ploiești, toată lumea ridică din umeri, oferă răspunsuri evazive și fuge de responsabilitate.
La cine te referi când spui „au ajuns să conducă destinele sportivilor din România fără niciun fel de competență?” La toți cei care profită de pe urma sportului și a sportivilor, la cei care nu au nicun fel de pregătire profesională în domeniu și iau decizii în numele sportivului. Toată lumea se plânge că azi nu mai avem de unde selecta copii pentru sportul de performanță, dar de ce și-ar da părinții copiii la sport, când știu faptul că, în multe cazuri, selecția și promovarea sportivilor se fac după alte criterii decât cele ce țin de talentul și nivelul de pregătire al sportivului. Sportul înseamnă sacrificii mari și compromisuri la nivelul vieții personale. Mulți părinți refuză să își lase copiii la sport tocmai din aceste motive, de a nu își sacrifica ani întregi din viață, descoperind ulterior că nici performanță nu sunt lăsați să facă și nici la școală nu au fost, pentru a avea o profesie. Anual, pierdem mii de sportivi, potențiali campioni, pentru că nu le acordăm interesul cuvenit, pentru că metodele și condițiile de lucru, la unele sporturi, sunt cu vreo 20 de ani în urma celor care ne iau fața în sport la nivel internațional și pentru că nu avem o viziune corectă și morală asupra fenomenului sportiv. Și ne mai mirăm de faptul că ne pleacă sportivii din țară…
De ce crezi că a ajuns sportul românesc în situația asta? Sportul românesc a ajuns aici, în mare parte, din cauza oamenilor care ne conduc, la fel ca orice alt aspect al vieții sociale din România. Cei care sunt puși în funcții de conducere nu își asumă responsabilitatea, totul se învârte în jurul puterii și al intereselor politice, mulți dintre cei care se regăsesc în această poziție dovedesc, de cele mai multe ori, faptul că nu au nici cea mai mică intenție de a redresa sportul românesc. Sportul românesc are nevoie de oameni curați si competenți. Toată lumea acuză lipsa banilor, dar de unde să scoatem bani dacă nu iî producem prin performanță? Am ajuns să nu mai avem bani, pentru că au fost folosiți în alte scopuri decât cele necesare sportului. Un sportiv are nevoie de finanțare pentru a face performanță și, la rândul lui, întoarce o parte din bani sportului, respectiv statului, prin taxele pe care le plătește. România de mâine nu va mai avea modele. Probabil copiii politicienilor care azi decid soarta sportului din România nu vor face sport, dar poate nepoții acestora își vor dori și nu vor mai avea cum.
Avem totuși speranțe pentru viitor? Din păcate, situația este mai mult decât alarmantă. Urmăriți rezultatele înregistrate pe plan internațional și veți înțelege totul. La momentul actual, modelele noastre sunt încă Hagi, Nadia, Ilie, urmați de Gabi Szabo, Andreea Răducan, Sandra Izbașa și alții care s-au retras din activitate. Sportul românesc abia mai respiră prin prestațiile unor multipli medaliați olimpici, aflați la final de carieră, precum Marian Drăgulescu, Cătălina Ponor, Marian Oprea, Ana-Maria Brânză Popescu și alții. Din urmă nu prea vine nimic și asta este trist. Vreau să precizez faptul că nu vorbesc în nume propriu, pentru că eu mâine-poimâine mă retrag, după o carieră de 20 ani, care, pe lângă satisfacții, mi-a oferit si un viitor, ci vorbesc în numele colegelor mele și al generațiilor următoare care vor dori să realizeze ceva în sport și nu vor avea șansa de a face acest lucru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER