O nouă despărțire-șoc la Dinamo! Va pleca un handbalist foarte apreciat de fani: „5 ani în tricoul alb-roșu, profesionist desăvârșit și caracter deosebit!”
Dinamo pregătește deja sezonul viitor la handbal masculin, iar conducerea clubului a anunțat despărțirea de Răzvan Gavriloaia.
Campioana României a avut doar cuvinte de laudă pentru Gavriloaia, unul dintre jucătorii care au avut o relație excelentă cu fanii dinamoviști. Recent, „dulăii” au anunțat despărțirea și de Kamel Alouini.
Până la finalul contractului, Răzvan Gavriloaia va prinde în „Ștefan cel Mare” super meciuri în Liga Campionilor, cu Barcelona și PSG. De altfel, interesul pentru partida cu catalanii este unul uriaș, așa cum a scris ProSport. Dinamo Bucureşti a obţinut următoarele rezultate în grupa B: 32-29 cu Kielce, 30-41 cu PSG, 26-27 cu FC Porto, 32-36 cu FC Barcelona, 32-29 și 27-28 cu HC Motor, 31-29 şi 32-47 cu Veszprem, 30-37 şi 20-28 cu Flensburg.
Răzvan Gavriloaia pleacă de la Dinamo: „Îți mulțumim pentru tot!”
Anunțul despărțirii dintre Dinamo și Gavriloaia a fost unul emoționant, „dulăii” punctând că handbalistul este deja o legendă în „Ștefan cel Mare”.
„Metronomul echipei”, „mână sigură”, „unul din cei mai constanți jucători”. La auzul acestor sintagme, orice iubitor al handbalului dinamovist se gândește la Răzvan Gavriloaia.
5 ani în tricoul alb-roșu, profesionist desăvârșit și caracter deosebit, Răzvan a cucerit inimile și mințile noastre.
Din vară, urmează pentru el o nouă etapă în carieră și suntem convinși că va fi la înălțime.
Îți mulțumim pentru tot, Răzvan!
Ai un loc asigurat în sufletele noastre și în istoria dinamovistă”, a fost mesajul campioanei României.
Clasamentul din grupa lui Dinamo de Liga Campionilor
- 1. Lomza Vive Kielce 14 puncte (10 jocuri)
- 2. Telekom Veszprem 12 p (10 j)
- 3. Paris Saint-Germain Handball 12 p (10 j)
- 4. Barca 12 p (10 j)
- 5. SG Flensburg-Handewitt 9 p (10 j)
- 6. Motor Zaporoje 8 p (10 j)
- 7. FC Porto 7 p (10 j)
- 8. CS Dinamo Bucureşti 6 p (10 j)