O nouă revoluție în handbal? Mai mulți antrenori de top din lume vor ca regula 7 contra 6 să fie abandonată! Gheorghe Tadici: „Nu a adus nimic nou, a fost în detrimentul spectacolului”
Handbalul mondial a avut parte de o adevărată revoluție în 2016, atunci când a fost introdusă o nouă regulă, conform căreia portarul poate fi înlocuit cu un jucător în orice moment al întâlnirii. La 4 ani distanță, antrenori de top din întreaga lume cer ca regula 7 v 6 să fie abandonată. Ideea este susținută și din România.
O nouă revoluție în handbal: 30 din 38 de antrenori de top vor să se renunțe la regula 7 contra 6
Într-un sondaj realizat de revista de specialitate „Handballwoche” (Germania), 38 de antrenori de top din întreaga lume au votat în majoritate pentru înlăturarea regulilor create cu puțin timp înainte de Jocurile Olimpice din 2016, astfel încât portarul să poată fi schimbat cu un jucător în orice moment.
Printre cei care au criticat regula se numără selecționerii naționalelor Germaniei, Alfred Gislason (masculin) și Henk Groener (feminin). „Regula face jocul mult mai lent. Antrenorii își pierd variantele tactice mai ales în apărare și, dacă nu se schimbă nimic, nimeni nu își va aminti peste 10 ani cum a fost jucat handbalul, respectiv șase contra șase, cu multe variante diferite de apărare și de atac”, a declarat Gislason în foaie. „Nu sunt deloc entuziasmat de această regulă, deoarece nu face handbalul mai atractiv”, a susținut și Groener.
La sondajul declanșat de publicația germană au participat:
Feminin: Olivier Krumbholz, Thorir Hergeirsson, Ambros Martin, Morten Soubak, Jorge Duenas, Henk Groener, Herbert Müller, Leszek Krowicki, Kim Rasmussen, Per Johansson, Martin Albertsen
Masculin: Glenn Solberg, Gudmundur Gudmundsson, Lino Cervar, Ljubomir Vranjes, Chema Rodriguez, Manolo Cadenas, Guillaume Gille, Javier Zupo, Zoran Roganovic, Velimir Petkovic, Filip Jicha, Javier Pasqual, Talant Dujshebajev, Maik Machulla, Danilo Brestovac, David Davis, Iouri Schewtsow, Jordi Ribeira, Aron Kristjánsson, Nikolai Jacobssen, Erlingur Richardsson, Raul Gonzalez, Roberto Parrondo, Dagur Sigurdsson, Ola Lindgren, Daniel Kubes, Petr Kukucha
În urma voturilor exprimate, 30 de antrenori își doresc să se revină la vechea regulă. Printre cele mai multe argumente comune s-au numărat:
- Suspendările de 2 minute nu mai reprezintă o pedeapsă
- Jocul a devenit mai lent, mai puțin dinamic
- Aruncările într-o poartă părăsită nu sunt atractive
- Handbalul în general a devenit mai puțin atractiv
- Ideea de bază / stilul de a juca handbal s-a schimbat negativ
- Variantele tactice sunt restricționate
- Nu mai există șanse pentru variante ofensive de apărare
Gheorghe Tadici: „Cu această regulă au apărut mai multe accidente”
Varianta de abandonare a regulii de 7 contra 6 este susținută și în România. Gheorghe Tadici, cel mai titrat antrenor din țară în activitate, a declarat pentru ProSport:
„De la început mi s-a părut o regulă curioasă, care nu aduce nimic spectaculos. Ba, mai mult au fost destule accidente, în situația în care portarul alerga spre semicerc, iar mingea era în aer. Ba s-a ciocnit de bară, ba s-a agățat de plasa porții, au fost destul de multe accidentări. Dar în primul rând nu a adus nimic pozitiv, regula este în detrimentul spectacolului”.