O nouă surpriză de proporții la Euro 2020! Campioana olimpică și mondială en-titre a fost „doborâtă”. Rezultatele în ziua a treia + prima națională calificată în Main Round
Danemarca a debutat cu stângul la Campionatul European de handbal masculin 2020, găzduit de Austria, Norvegia și Suedia. Campioana mondială și olimpică en-titre a fost învinsă de Islanda, la Malmo, cu scorul de 31-30, într-un joc din Grupa E.
Danemarca a avut o arenă plină de suporteri, l-a avut și pe cel mai bun jucător al lumii, Mikkel Hansen, într-o formă bună – 9 goluri, dar tot nu a fost suficient să învingă Islanda. Aron Palmarsson a fost jucătorul care a ținut să culeagă toate ovațiile. Calitățile extraordinare ale acestui jucător, dar și paradele lui Bjorgvin Pall Gustavsson au contat decisiv la stabilirea unei alte mari surprize la Campionatul European, după victoria Portugaliei de ieri în fața Franței (28-25). Palmarsson a înscris nu mai puțin de 10 goluri.
Mikkel Hansen a devenit al patrulea jucător din istorie care a atins 200 de goluri EHF EURO, dar cu siguranță că această performanță nu l-a consolat la finalul celor 60 de minute. La fel ca și Franța, Danemarca trăiește deja periculos la acest turneu final. Tot în Grupa E, Ungaria a învins Rusia cu 26-25.
Meciul zilei a fost însă confruntarea dintre Spania și Germania, câștigătoarele ultimelor două ediții. Ibericii au făcut un joc solid cap-coadă, iar la final au câștigat cu 33-26. Într-un alt joc din Grupa C, Olanda a învins Letonia cu 32-24.
Croația este prima națională calificată în grupele principale după a doua victorie la Euro, 31-23 cu Belarus (Grupa A). Mai mult, selecționata lui Lino Cervar și-a asigurat și două puncte pentru runda următoare, astfel că partida cu Serbia de duminică nu mai are miză. În celălalt joc al zilei, Muntenegru a obținut un succes uriaș, 22-21 cu Serbia. Stelistul Grbovic a avut o prestație solidă, 5 goluri din 5 aruncări.
Sursă foto: men2020.ehf-euro.com