Oamenii „alungați” de federație au pus România pe hartă și în Liga Campionilor la handbal masculin! Cronica partidei în urma căreia Dinamo s-a calificat în „optimile” competiției
Handbalul masculin atinge din nou cote înalte în Europa. Dacă la nivel de echipe naționale, România oscilează între lumea a doua și a treia, la nivel de cluburi, Dinamo s-a autodepășit și a ajuns în optimile de finală. „Lovită” în această săptămână chiar din interior, după decizia federației, alb-roșii au reușit să se conecteze pentru returul cu Sporting și au câștigat cu 26-24. Cu scorul „general” de 52-49, campioana României s-a calificat în optimile de finală și se pregătește de o „dublă” cu PSG.
După jocul tur, Dinamo a avut gânduri amestecate. Pe de-o parte a fost bucuria pentru că a câștigat la Lisabona (scor 26-25), dar pe de altă parte a avut unele regrete, pentru că a scăpat din mână o victorie mai clară. Cea mai dură lovitură după jocul tur a venit însă din interior. Cu cinci zile înaintea acestei întâlniri, federația a decis că echipele nu pot să folosească mai mult de trei extracomunitari din sezonul următor. Dinamo are în acest opt opt handbaliști din Uniunea Europene, astfel că totul a fost perceput ca o decizie împotriva clubului care face performanță la cel mai înalt nivel.
Heidarirad și Shebib au asigurat echipei un start solid
Tocmai jucătorii „alungați” din țară au ieșit în evidență încă din primele minute. Saeid Heidarirad a intrat cu patru parade în primele minute, două la aruncările de la 7 metri, iar Shebib a înscris trei goluri din primele patru. Dinamo a luat startul perfect pentru o performanță istorică în contul României (scor 4-2, minutul 7).
Sporting a replicat imediat și a echilibrat jocul, în minutul 15 fiind restabilită egalitate 6-6. La scurt timp, Dinamo a primit o lovitură grea, Ante Kuduz fiind descalificat după un duel mai tare în defensivă. În condițiile în care nici Amine Bannour nu a fost în plenitudinea forțelor, campioana României chiar a avut serioase semne de îngrijorare. Dar alb-roșii au avut reacția unei echipe mari. În inferioritate au marcat două goluri, unul pe contraatac, iar Dinamo s-a desprins la 9-6 (min. 19).
Kuduz nu și-a mai putut ajuta echipă, dar în locul lui a intrat Nantes Campos, care a fost la rândul lui la înălțime. Dar peste toți s-a ridicat același Heidarirad, care a făcut adevărate minuni. Cu o poartă „închisă”, gazdele s-au desprins la 14-10 înainte de pauză.
Sporting a redus până la pauză la două goluri diferență, iar la reluare a egalat din nou, 14-14. A fost nevoie din nou de Heidarirad pentru ca băieții lui Constantin Ștefan să ia viteză. De fiecare dată când echipa gazdă a intrat în încurcătură, portarul iranian a venit ca un salvator și le-a transmis permanent energie colegilor.
Linia de 9 metri a fost afectată, s-a ridicat linia de semicerc
Linia de 9 metri a fost serios afectată, dar Dinamo a compensat cu linia de 6 metri. Shebib a arătat ca un câștigător de Liga Campionilor, trofeu cucerit în 2018 cu Montpellier, iar Asoltanei și Gavriloaia aau fructificat absolut tot, fiind valorificați la maximum de echipă.
Campioana României a luat opțiune decisivă de calificare în optimile de finală în minutul 50, la scorul 20-20. Vujic a scos un 7 metri și eliminare de 2 minute, Dinamo a speculat avantajul și a pus din nou o diferență de trei goluri pe tabelă (23-20, min. 54). De aici, alb-roșii au gestionat perfect finalul. Rezultatul final a fost stabilit de același Shebib. Dinamo a câștigat cu 26-24 și s-a calificat în premieră în optimile de finală ale Ligii Campionilor, în era modernă a handbalului! Pentru unii este o performanță de vis, pentru alții contează însă mai puțin. Dar ce a realizat Dinamo până la meciul cu PSG este absolut ireal pentru handbalul masculin din România: 9 victorii, trei egaluri, zero înfrângeri!
Dinamo – Sporting 26-24 (14-12)
Heidarirad, Missaoui; Alouini, Asoltanei 7, Bannour 3, Gavriloaia 5, Hossu, Kuduz, Shebib 6, Mousavi, Nantes 3, Negru, Savenco, Vrankovic, Vujic 2, Zulfic
Cudic, Skok; Araujo 4, Bingo 2, Carneiro 2, Carol Marzo, Frade 4, Gaspar, Ghionea 5, Mladenovic, Rocha 1, Ruesga 1, Tavares 4, Vieira, Vujin 1