Oana Manea a debutat cu cinci goluri și o victorie la CSM București

În penultimul meci ale etapei a 21-a a Ligii Naționale de handbal feminin, CSM București s-a impus cu 25-23 (15-15) în fața echipei SCM Craiova. Partida nu a mai avut nicio miză în condițiile în care ambele grupări au ratat calificarea în play-off. Totuși, jocul a avut un punct de atracție, debutul internaționalelor Oana Manea și Talida Tolnai la CSM București. Pivotul naționalei a intrat ca titulară la gruparea pregătită de Mette Klit și a avut o prestație apreciată. La final, Manea a contabilizat cinci goluri pentru CSM București. Chiar dacă nu a intrat din primul minut, Talida Tolnai și-a făcut la rândul ei apariția în poarta CSM-ului. Alina Iordache și „Toto” au oferit mai multă siguranță echipei.

Mette Klit va încerca să le integreze pe cele două handbalsite cât mai repede în echipă, astfel încă trupa bucureșteană să aibă o șansă reală a prinde cupele europene prin Cupa României. Trofeul în a doua întrecere internă va fi decernat în perioada 23-27 aprilie, gazda nefiind încă stabilită.

Ultimul meci al etapei, HCM Baia Mare – „U” Jolidon Cluj se va disputa miercuri.

Clasament – Liga Națională, Feminin

1. HCM Baia Mare 20 19 0 1 565-425 57
2. Corona Brașov 21 16 1 4 599-508 49
3. Dunărea Brăila 21 13 2 6 499-464 41
4. HCM Roman 21 13 1 7 500-469 40
5. „U” Jolidon Cluj 20 12 0 8 580-542 36
6. HC Zalău 21 11 1 9 480-475 34
7. CSM București 21 10 1 10 538-537 30
8. Cetate Deva 21 7 3 11 526-527 24
9. SCM Craiova 21 6 3 12 466-513 19
10. Neptun Constanța 21 5 2 14 478-553 17
11. CSM Ploiești 21 4 1 16 497-618 13
12 HCM Rm. Vâlcea 21 0 3 18 491-588 3

SCM Craiova a fost penalizate cu două puncte. CSM București a fost penalizată cu un punct

 

Publicat: 09 03. 2014, 15:25
Actualizat: 09 03. 2014, 15:26