Oana Manea: „Am avut o experiență urâtă. Chiar nu mă așteptam să stau doar câteva luni în străinătate”

  • Pivotul naționalei României a semnat cu CSM București până în vara anului 2016, echipă cu care și-a propus să câștige titlul în sezonul următor
  • Oana Manea a decis să revină în țară după ce nu a fost plătită patru luni în Slovenia, la Krim Ljubljana

CSM București și-a propus să construiască un Dream Team pentru sezonul următor, astfel că a demarat o campanie furibundă de achiziții la începutul acestui an. Pentru a călca pe urmele celebrului Oltchim, echipa susținută de Primăria Capitalei și-a pus în fruntea listei de transferuri câteva handbaliste care au evoluat în anii trecuți la Vâlcea. Astfel, în ultimele săptămâni, CSM București a reușit să obțină semnăturile a patru handbaliste care au avut un cuvânt de spus și la regretatul Oltchim: Patricia Vizitiu, Iulia Curea, Talida Tolnai și Oana Manea. Ultimele două au făcut joncțiunea cu noua lor echipă cu vreo patru luni mai devreme decât s-a estimat inițial. Ambele internaționale au decis să revină mai repede în țară după ce nu au fost plătite mai multe luni la Krim Ljubljana, echipă aflată încă în Liga Campionilor. Tocmai din cauza problemelor financiare, campioana Sloveniei și-a dat cu stângu-n dreptu’ și a irosit șansa de a se califica în Final 4.

Oana Manea a efectuat deja primele antrenamente cu CSM București, iar duminică și-ar putea face debutul în Liga Națională pentru noua sa echipă, într-o partidă cu SCM Craiova. Pivotul României speră însă să dea o mână de ajutor CSM-ului în Cupa României, competiție prin care echipa încearcă să obțină un loc în cupele europene.

Oana, bine ai revenit acasă. Ai fost dorită și la HCM Baia Mare, dar ai ales CSM București. Cum explici această alegere?
M-a tentat foarte mult proiectul pe care îl are CSM București. Avantajul a fost că aici voi fi alături și de familie, mi-am dorit foarte mult să revin acasă.

Ai revenit în țară mai repede decât te-ai așteptat, după doar câteva luni la Ljubljana…
Chiar nu mă așteptam să stau doar câteva luni în străinătate. Anul trecut, când am semnat cu Krim, toată situația era diferită, lucrurile păreau promițătoare. Am avut însă o experiență urâtă la primul meu contract afară.

Ce s-a întâmplat de fapt?
Am fost neplătită de patru luni. Nu știam dacă situația urma să se rezolve, astfel că m-am hotărât dintr-o dată să revin acasă. Nu puteam să joc degeaba și să risc și o accidentare care ar fi putut să mă afecteze. Nu vroiam să risc nimic, sănătatea este mai presus de orice.

17 goluri a marcat Oana Manea pentru Krim Ljubljana în acest sezon al Ligii Campionilor

Ce îți propui la noua ta echipă?
Pentru aceste luni care au mai rămas până la finalul sezonului îmi doresc evoluții bune și poate să prindem un loc de cupă europeană. Din vară, echipa se va schimba total, vom avea alte obiective.

Se naște o nouă rivalitate în handbalul feminin, CSM București – HCM Baia Mare. Va fi la fel ca pe vremea Oltchim – Rulmentul?
Posibili! Ambele echipe au făcut transferuri foarte importante, iar din sezonul următor vom avea două echipe foarte puternice. Cu siguranță CSM București – HCM Baia Mare va fi un duel foarte dur și foarte dificil pentru ambele părți.

În cealaltă tabără se vor afla și câteva dintre colegele tale de la națională, prietene de la Oltchim…
Pe teren vom fi adversare, niciuna nu vom ține cont de prietenie. După meciuri însă ne vom îmbrățișa.

CSM București și-a propus să calce pe urmele marelui Oltchim. Se pot face deja comparații între cele două echipe prin prisma achizițiilor?
Nu pot face o comparație. Oltchim a ajuns la nivelul știut de toată lumea după ani de zile de muncă. CSM București este la început de drum, dar poate ajunge de asemenea sus dacă va avea continuitate.

Mai crezi că Oltchim poate reînvia?
Când spui Oltchim, spui totul în handbalul feminin. Am jucat 13 ani la Vâlcea și va rămâne permanent echipa mea de suflet. Mi-aș dori foarte mult ca Oltchim să revină, dar va fi greu.

 

 

 

Publicat: 06 03. 2014, 08:43
Actualizat: 06 03. 2014, 08:44