Oltchim a ratat calificarea în finală după înfrângerea de la Gyor, iar Oana Manea nu-și explică cum s-a putut ajunge la acest rezultat. Manea nu dă vina pe arbitraj pentru această înfrângere și spune că ea și coechipierele sale au greșit mult în acest joc.
„Ne-am dorit foarte mult și poate că din această cauză am făcut și multe greșeli. Nu trebuie să dăm vina pe arbitri, nu ei au făcut diferența. Noi am greșit foarte mult și nu vreau să dau vina pe arbitri. Gyor nu ne-a surprins cu nimic. Cu toate că am știut exact cum joacă ele, am greșit foarte mult, așa suntem noi. Este o performanță că am ajuns până aici. Sigur vor fi și oameni care ne vor critica. Așa se întâmplă noi, se uită ce ai făcut în trecut, se șterge tot ce ai făcut”, a declarat Oana Manea la Digisport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER