Obiectiv la debut**: „Minimum două puncte” :)
Oltchim este singura echipă din România care poate juca în acest
moment o finală de Champions League, acesta fiind obiectivul cu
care pleacă la drum și în noua stagiune a competiției. Debutul este
mâine, în Danemarca (ora 15:30), în compania formației
Randers.
Campioana României a decolat în această dimineață spre nordul
Europei cu o echipă de cinci stele. Cum antrenorul Peter Kovacs are
la dispoziție 21 de jucătoare și doar 14 au făcut deplasarea,
maghiarul a fost nevoit să lase acasă o echipă întreagă. Farcău
(foto), Geiger, Fiera, Pidpalova, Țăcălie, Vădineanu și Pâslaru nu
au efectuat deplasarea la Randers.
Vâlcea își va face debutul în compania echipei venite din grupele
preliminare ale Champions League, însă formația daneză nu trebuie
subestimată în condițiile în care are șase internaționale în lot.
„Să vă întoarceți cu minimum două puncte”, a fost îndemnul
vicepreședintelui Petre Berbecaru către echipă, semn că Oltchim nu
ia în calcul decât victoria la debutul în Grupa C. În cealaltă
partidă, programată duminică, se vor înfrunta Toulon și
Larvik.
Lotul Oltchimului pentru
Randers
Ungureanu, Tolnai – portari; Ardean, Curea, Nechita, Neagu, Ozel,
Szucs, Beșe, Luca, Han, Vizitiu, Stanca, Manea