Obiectivul echipei HCM Rm. Vâlcea cu Constantin Ștefan pe banca tehnică. „Trebuie răbdare și buget mai mare pentru a putea ajunge la performanțele anterioare ale Oltchimului”

Redactor:
Adi Georgescu
Redactor:
Marius Hutu
Obiectivul echipei HCM Rm. Vâlcea cu Constantin Ștefan pe banca tehnică.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea HCM Rm.Vâlcea a susținut joi o conferință de presă în care au fost prezentați antrenorul Constantin Ștefan, jucătoarele Manuela Manda și Ana Maria Simion, dar și una dintre handbalistele vechi din lot, Janina Luca.

Noul tehnician, Constantin Ștefan a anunțat că va schimba complet stilul de joc al HCM-ului, pentru a reduce publicul vâlcean în Sala Sporturilor. „Este o provocare, prima dată când lucrez în segmentul feminin, sper ca experiența mea să aducă un plus de valoare echipei. Vă asigur că echipa va avea o față nouă, un joc modern, numai la victorie, care va aduce suporterii în tribună. Eu sunt prin excelență un antrenor care iubește apărarea, dar trebuie să muncești mult în defensivă. Cu siguranță, HCM va avea una dintre cele mai bune apărări din handbalul feminin. Vâlcea înseanmă mult pentru handbalul feminin, dar trebuie să facem o diferență între ce a fost și ce este, trebuie răbdare și buget mai mare pentru a putea ajunge la performanțele anterioare ale Oltchimului. Un obiectiv realist, cred că este clasarea pe locurile 5-8, tot ce este peste, va fi un bonus, nu vreau să creez presiune, eu vreau să fac o echipă”.

Operată la menisc, Janina Luca a venit la conferință în cârje. „Sunt bine la nivel de recuperare, dar mai am cel puțin o lună jumătate. Eu o să trag să revin repede, dar aș vrea să mă refac bine, decât să grăbesc intrarea și apoi să am probleme. Sunt bucuroasă că avem un antrenor nou în handbalul feminin, abia aștept să văd stilul, are o carieră frumoasă, sunt convinsă că avem ce învăță, am mare încredere că va fi bine”.

Manuela Manda revine pe teren, după ce a dat naștere unei fetițe. „Revin după un an, dar munca nu mă sperie, îmi doresc în continuare să joc, nu să îmi agăț ghetele în cui. Voi face totul să revin și să ajut la îndeplinirea obiectivelor, Vâlcea și-a dorit să-mi dea șansa să revin în handbal. Îmi doresc să redevin un lider al defensivei, sunt convinsă că pot face față, anii de experiență își vor spune cuvântul”.

Ana Maria Simion este anunțată de președintele Toma Pleșa ca fiind viitoarea extremă a naționalei. „Îmi pare rău că nu am venit de anul trecut. Am venit acum, vreau să facem performanță și să avem rezultate. Sper că voi înscrie mai multe goluri decât la Deva”.

Conducerea clubului caută încă să întărească lotul, în special la linia de nouă metri. În zilele viitoare, este așteptat să dea probe la Vâlcea, un inter din Croația. În plus, președintele Toma Pleșa a anunțat că discută cu cele trei jucătoare, rămase la final de contract: Vădineanu, Cherăscu și Stoicănescu. „Trebuie să ne mai aducem niște jucătoare la nouă metri, prin accidentările care au fost, trebuie să completăm acest post. Vrem să aducem niște jucătoare puternice la linia de nouă metri, am găsit ce ne trebuie, pe care antrenorul trebuie să le integreze în echipă. Eu voi continua la Vâlcea până voi găsi pe cineva să mă înlocuiască”, a anunțat președintele Toma Pleșa.

Începând cu data de 24 iulie, HCM va merge, pentru o săptămână,  în cantonament la Moeciu, dar va participa și la mai multe turnee amicale.

Lot reunire HCM:

  • Portari: Smedescu, Sîntămărean
  • Extreme: Simion, Predoi, Bădiță, Stoicănescu
  • Interi: Luca, Adespii, Chirilă, Biro
  • Pivoți: Ilina, Craiu, Manda

Final contract, posibile reînnoiri: Cherăscu, Vădineanu, Stoicănescu

Articol scris de Adi Georgescu

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×