Oltchim este la un singur pas de semifinalele Ligii Campionilor și nu este dispusă să rateze această ocazie unică pentru handbalul românesc, de când competiția se desfășoară în formatul cu grupe, luându-și, astfel, măsuri excepționale.
Vâlcea și-a studiat în cel mai mic amănunt adversara, astfel că Buducnost nu mai reprezintă o necunoscută. Formația muntenegreană a fost urmărită chiar obsesiv de mult în aceste zile de stafful tehnic Radu Voina – Relu Roșca, dar și de elevele celor doi antrenori. Numai meciul tur Buducnost – Oltchim (scor 23-22) a fost deja vizionat pe casetă de cinci ori. „Noi l-am revăzut de mai multe ori decât fetele. Nu trebuie să le plictisim cu aceleași imagini. Le arătăm strict ce este necesar. Buducnost este o echipă agresivă, chiar aspră, iar forța este imprimată de linia de nouă metri, unde excelează Bulatovic și Kindl. Un alt punct forte este elanul caracteristic nației lor, luptă până în ultima secundă”, a concluzionat Radu Voina.
„Sperietoarea” Bulatovic, în vizor Jocul formației Buducnost depinde în mare măsură de interul dreapta Katarina Bulatovic, o jucătoare devenită „sperietoare” pentru Vâlcea după cele zece goluri marcate în poarta Oltchimului în tur. Campioana României este pregătită acum să o anihileze complet pe handbalista din Serbia și să nu-i mai ofere șansele din tur. „Trebuie să ne apărăm bine, colectiv. Sunt măsuri și pentru Bulatovic să o întâmpinăm, așa cum s-a întâmplat în cazul ei la meciurile ce au urmat cu Gyor și Krim. Este o handbalistă rapidă, iute și aruncă bine de la distanță. Dacă marchează Bulatovic, atunci să nu înscrie celelalte coechipiere, iar noi să dăm câteva goluri în plus”, spune Radu Voina. Reghina Symkute este singura jucătoare incertă pentru acest joc, suferind o entorsă, dar stafful medical încearcă să o pună pe picioare.
Cerere de peste 5.000 de bilete
Partida se va disputa cu casa închisă, așa cum, de altfel, s-a întâmplat la toate jocurile Oltchimului din Ligă. Toate biletele s-au vândut ca pâinea caldă. S-au distribuit aproximativ 1.000 de bilete (n.r. – Vâlcea are 800 de abonați). „Dacă am fi avut 5.000 de locuri, toate ar fi fost ocupate. Ne cerem scuze față de suporteri, colaboratori, prieteni, dar nu avem ce face”, ne-a declarat Nicolae Luca, vicepreședintele CS Oltchim.
Cozma va avea monument Suporterii echipei MKB Veszprem au adunat peste 8.000 de euro în trei zile de la lansarea campaniei de strângere de fonduri pentru construirea unui monument în memoria lui Marian Cozma. Singurul român care apare pe listele donatorilor publicate oficial este tatăl pivotului, Petre Cozma. Fanii vor lansa și un site, www.mariancozma.com.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER