OFICIAL | Lipsește doar naționala! Sorin Dinu și Constantin Din vor arbitra la Campionatul European de handbal masculin seniori 2018. România va avea și un observator la turneul final, pe Alin Cîrligeanu
Federația Europeană de Handbal a anunțat în această săptămână cele 12 cupluri de arbitri care vor oficia la Campionatul European din Croația 2018, după ce anunțase o listă preliminară de 14 cupluri. Între „admiși” se numără și arbitrii români Sorin Dinu și Constantin Din.
Lista arbitrilor care vor conduce jocuri la Campionatul European
Andrei Gousko – Siarhei Repkin (Belarus)
Matija Gubica – Boris Milosevic (Croația)
Vaclav Horacek – Jiri Novotny (Cehia)
Martin Gjeding – Mads Hansen (Danemarca)
Oscar Raluy – Angel Sabroso (Spania)
Stevann Pichon – Laurent Reveret (Franța)
Lars Geipel – Marcus Helbig (Germania)
Vaidas Mazeika – Mindaugas Gatelis (Lituania)
Gjorgji Nachevski – Slave Nikolov (Macedonia)
Duarte Santos – Ricardo Fonseca (Portugalia)
Sorin Laurențiu Dinu – Constantin Din (România)
Evgeny Zotin – Nikolay Volodkov (Rusia)
Sorin Dinu și Constantin Din vor arbitra, așadar, la al 8-le aturneu final din carieră. Cei doi români au în palmares până acum trei Campionate Mondiale, trei Campionate Europene și o ediție a Jocurilor Olimpice. De asemenea, au condus finala Ligii Campionilor din 2015.
Pe lângă cei doi arbitri, România va avea și un observator la Campionatul European. Alin Cîrligeanu va fi oficial EHF în grupa de la Porec, unde vor evolua Franța, Belarus, Norvegia și Austria.
Din păcate, la turneul final nu va fi și naționala masculină, care a ratat calificarea într-o grupă cu Serbia, Belarus și Polonia.. Campionatul European se va desfășura în perioada 12-28 ianuarie 2018.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?