Siteul forul european de handbal a anunțat azi oficial că gruparea feminină de handbal HCM Baia Mare a primit un wild-card pentru ediția 2015-2016 a Ligii Campionilor.
Așa cum ProSport a scris pe 4 iunie, vicecampioana României a solicitat prin intermediul FRH, loc suplimentar în Liga Campionilor.
Federațiile naționale aveau termen până pe 9 iunie să trimită lista cu echipele înscrise pentru sezonul următor al Ligii Campionilor. România va fi reprezentată de CSM București (feminin), Minaur Baia Mare (masculin), campioanele în exercițiu, și de azi, oficial, de HCM Baia Mare (feminin).
Clubul băimărean a solicitat oficial, conform articolului 2.5 din regulamentul Ligii Campionilor pentru sezonul 2015-2016, un loc adițional în această competiție. Toate federațiile, cu excepția celor clasate pe locurile 1-2 în ierarhia EHF (acestea au din oficiu două locuri disponibile, în cazul de față Ungaria și Danemarca), au dreptul să aplice pentru un loc suplimentar. Comitetul Executiv a EHF, reunit la Cracovia, a decis să ofere invitații echipelor HCM Baia Mare și Glassverket (Norvegia), în timp ce alte cinci echipe care au cerut un loc în competiție au fost refuzate: Lada Togliatti (Rusia), Metz Handball (Franța), Vistal Gdynia (Polonia), Muratpașa Belediyesi SK (Turcia), Indeco Conversano (Italia). Turneele de calificare vor avea loc pe 12-13 septembrie, iar la ele vor lua parte Györ (Ungaria), campioana din 2013 și 2014, Team Esbjerg (Danemarca), BelAz Minsk (Belarus), Sercodak Dalfsen (Olanda), WHC Radnicki Kragujevac (Serbia), Ankara Yenimahalle (Turcia), Glassverket (Norvegia) și HCM Baia Mare (România).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER