Federația Internațională de Handbal a confirmat gazdele celor 3 turnee preolimpice ale handbalului feminin, adică Danemarca, Rusia și Franța. În mod normal, acestea ar fi trebuit organizate de România, Polonia și Olanda, conform locurilor ocupate la ultimul Campionat Mondial și principiului care a funcționat mereu la edițiile anterioare, însă acum IHF a luat deciziile în funcție de alte interese.
Federația Internațională de Handbal a anunțat că grupa României se va desfășura la Aalborg, localitate în care naționala feminină și-a început și parcursul la Campionatul European din 2010. Numai că IHF a anunțat eronat locul de disputare! Federația Daneză de Handbal a informat public mass-media din țara respectivă, printr-un e-mail, faptul că jocurile de calificare se vor desfășura la … Aarhus, în „Ceres Arena”! Interesant este faptul că sala respectivă are o capacitate de 5.000 de locuri, sub cea de la Cluj (7.200 de locuri), că tot s-a bătut monedă pe acest aspect, faptul că România n-ar avea o sală mai mare pentru acest turneu!
Postul danez TV2 a susținut că nu este încă foarte clar cum a perceput IHF faptul că turneul preolimpic se va desfășura la Aalborg, dar acum este clar faptul că locația va fi Aarhus, localitate care a găzduit în anii trecuți și celebra întrecere amicală, „Cupa Mondială”!
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER