HCM Vâlcea a prezentat primele achiziții pentru viitorul sezon, Amelia Busuioceanu și Janina Luca fiind cele mai importante handbaliste care au semnat.
Cherăscu și Guiu sunt alte două ținte pentru HCM
Vâlcea handbalistică a rămas fără Oltchim, „fulgerată” de problemele financiare, însă își construiește o altă echipă. Nou-înființata HCM Rm. Vâlcea a anunțat ieri primele transferuri în vederea abordării sezonului 2013-2014. Cea mai importantă achiziție este cea a Ameliei Busuioceanu (foto, 32 ani, centru), care în ultimul sezon a activat în Franța, la Brest. Jucătoarea revine la Vâlcea după aproximativ 13 ani, timp în care a evoluat la mai multe formații din Liga Națională. HCM-ul a pus mâna și pe o handbalistă de națională, Janina Luca (26 ani, inter dreapta), care în ultimele sezoane a jucat pentru CSM Ploiești. Irina Lazarin (pivot, 33 ani) și Ramona Constantinescu (extremă stânga, 21 de ani) sunt alte două transferuri finalizate de Vâlcea. Până la reunirea echipei, trupa pregătită de Mori Duka mai încearcă să le convingă să semneze contracte de joc pe Roxana Cherăscu (33 ani, centru) și Stăncuța Guiu (38 ani, portar).
Obiectiv: evitarea retrogradării
„Până luni vom perfecta și alte transferuri, nu dăm alte nume pentru că nu este nimic sigur. Obiectivul va fi salvarea de la retrogradare, nu cred că este un obiectiv rușinos, având în vedere că suntem la prima prezență în Liga Națională și că facem totul în viteză maximă”, a declarat președintele clubului, Toma Pleșa.
HCM Râmnicu Vâlcea se va reuni marți în vederea demarării pregătirilor sub comanda fostei glorii Mori Duka
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER