Campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, miercuri, în deplasare, formația HCM Buzău, cu scorul de 39-22 (18-10), într-un meci restanță din cadrul etapei a XXI-a a Ligii Naționale la handbal feminin.
Principalele marcatoare ale formației Oltchim au fost Neagu și Maier, cu câte 6 reușite. "Nu s-a problema să evolueze anumite jucătoare, s-a rulat tot lotul, au marcat, a fost un meci bun. Încercăm să le refacem și psihic pe fete, după dubla cu Viborg, care le-a afectat mult. Nu atât necalificarea, cât maniera în care am pierdut acasă, ele uitând că obiectivul era deja îndeplinit și luând în seama mai mult presiunea", a declarat, agenției MEDIAFAX, vicepreședintele clubului din Vâlcea, Petre Berbecaru.
Oficialul grupării Oltchim a mai precizat că treptat se impune în echipă strategia pentru noul sezon. "Trebuie să recuperăm fizic și psihic jucătoarele și în funcție de programul echipei naționale și a datei de începere a noului sezon să stabilim și programul nostru. Deja facem strategia, vom continua probabil cu un lot de 20 de jucătoare, față de cele 28 pe care le avem acum. Nu vom renunța la acele 8 jucătoare, ci le vom împrumuta, pentru că trebuie să progreseze, iar doar din antrenamente e greu. Vor mai veni una sau două jucătoare pentru noul sezon, dar acum e devreme de vorbit despre acest lucru", a încheiat Berbecaru.
După victoria de miercuri, Oltchim și-a consolidat poziția de lider al Ligii Naționale, cu 40 de puncte, la egalitate cu Rulmentul Brașov, care însă are un meci mai mult disputat, câștigat 39-24, contra celor de la Cetate Deva, partidă devans în cadrul etapei a 22-a.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER