Adunarea Generală programată ieri a adus clarificări în privința viitorului echipei, Combinatul Oltchim urmând să rămână acționar. Incertitudinile s-au mutat la vârful clubului, după ce Werner Olah și Doru Filip au refuzat funcția de președinte, vacantă după demisia lui Gavrilescu.
Într-o scrisoare, managerul Constantin Roibu (foto medalion) a anunțat că revine asupra deciziei de a nu mai finanța clubul. „Se vor respecta în continuare clauzele contractului de sponsorizare, asigurându-se fondurile pentru continuarea activității până la încheierea sezonului. Pentru anul competițional viitor, Consiliul de Administrație al SC Oltchim va decide suma ce va fi alocată pentru sponsorizare cu scopul continuării activității”, a transmis Roibu.
După demisia lui Ioan Gavrilescu, Adunarea Generală nu a reușit să-i găsească fostului președinte un succesor. Prima opțiune, inginerul Werner Olah, a declinat deocamdată oferta. A doua propunere a fost Doru Filip, consilier local în Primărie, dar nici acesta nu a acceptat. Astfel, membrii Adunării Generale au votat pentru a se reîntâlni în mai, la finalul sezonului, când se va vota noul președinte. Gavrilescu va mai conduce clubul în termenul legal al preavizului, până pe 25 aprilie, după care Biroul Executiv va alege un președinte interimar până în vară dintre cei doi actuali vicepreședinți: Nicolae Luca și Petre Berbecaru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER